Misiunea din partea Comisiei Europene, FMI si Bancii Centrale Europene in Grecia va recomanda, cel mai probabil, eliberarea urmatoarei transe din imprumutul extern petnru statul elen, insa guvernul nu trebuie "sa se culce pe-o ureche", ci sa continue implementarea reformelor, transmite Reuters, citat de Mediafax.
"Facem progrese, insa lent. Principalul motiv este ca au nevoie de mai mult timp. Pana acum, nu am inchis negocierile pe niciunul dintre capitole", a declarat pentru Reuters o sursa apropiata misiunii institutiilor financiare internationale.

Intrebat daca exista vreo sansa ca transa de 8 miliarde euro, a sasea din programul de finantare convenit in mai 2010 cu Grecia, sa nu fie eliberata, oficialul a afirmat: "Exista intotdeauna un risc, dar cred ca, in final, vom reusi".

Negocierile dintre guvernul elen si inspectorii UE, FMI si BCE au fost suspendate la inceputul lunii septembrie din cauza neintelegrilor privind deficitul bugetar si au fost reluate saptamana trecuta.

Cele doua parti au facut progrese in privinta reformelor structurale si proiectului de buget pentru 2012, a aratat sursa citata.

"Facem progrese in privinta reformelor structurale. Inca nu am incheiat discutiile pe partea fiscala. Exista progrese bune si pentru 2012, dar nu am discutat inca pentru 2013 si 2014", a spus oficialul.

El a adaugat ca Grecia intarzie pe partea de privatizari convenite cu UE si FMI din cauza procesului prelungit de infiintare a fondului care trebuie sa gestioneze vanzarile de active, a continuat sursa.

Institutiile financiare internationale au incurajat in repetate randuri consolidarea sectoruilui bancar elen, iar oficialul citat a afirmat ca, dupa anuntarea fuziunii dintre Alpha Bank si Eurobank, spera sa mai vada astfel de initiative.

"Speram ca vor fi mai multe (fuziuni si achizitii, n.r.), atat locale cat si internationale", a declarat sursa citata.

Oficialul nu a putut preciza cand se va incheia misiunea inspectorilor internationali la Atena.

Ministrii Finantelor din zona euro au amanat luni plata transei pana la mijlocul lunii noiembrie, in asteptarea unor noi raportari din partea reprezentantilor aflati in Grecia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri