Autoritatea pentru piata financiara din Austria a anuntat ca a inceput o investigatie pentru a stabili daca directorul executiv al Erste, Andreas Triechl, a indus in eroare investitorii inainte de anunta revizuirea de la profit la pierdere a rezultatului financiar din acest an, informeaza Mediafax.
De asemenea, autoritatea verifica un portofoliu de contracte CDS din evidenta contabila a grupului.

Erste, a doua mare institutie de credit din Europa Centrala si Est, prezenta in Romania prin intermediul BCR, a confirmat ca autoritatea financiara i-a cerut sa furnizeze informatii in cadrul anchetei, transmite Reuters.

Grupul financiar austriac a anuntat la 10 octombrie ca se confrunta cu o pierdere neta de pana la 800 de milioane de euro pentru acest an, din cauza unor pierderi cauzate de portofoliul de credite in valuta din Ungaria, de expunerea pe datoria suverana a statelor din zona euro si de portofoliului de contracte CDS (credit default swaps - asigurare a datoriilor impotriva riscului de neplata).

Anuntul neprogramat al Erste a cauzat prabusirea cotatiei bancii la minimul ultimilor doi ani si jumatate si a afectat si actiunile altor banci din regiune.

Avertismentul privind profitul a venit dupa ce Triechl a declarat pe 29 septembrie ca nu vede niciun motiv pentru a schimba estimarea rezultatului financiar, astfel incat sa ia in calcul impactul negativ al legii din Ungaria care permite populatiei sa restituie creditele in valuta la cursuri sub cele ale pietei.

Un purtator de cuvant al autoritatii pentru piata financiara a declarat ca se afla in derulare doua investigatii separate, insa acestea sunt in faza initiala.

"Are loc o investigatie privind portofoliul CDS si modul in care a fost inregistrat. Exista, de asemenea, o investigatie legata de interviul pe care Treichl l-a acordat Reuters la 29 septembrie in timpul unei conferinte de supraveghere in sectorul financiar si in care a confirmat perspectiva de profit, iar la mai putin de doua saptamani situatia era opusa", a spus purtatorul de cuvant.

Cazul vizand contractele CDS se concentreaza asupra deciziei Erste de a reclasifica plasamentele in CDS ca derivate in loc de garantii financiare si de a le evalua in functie de piata.

Schimbarea a avut un impact negativ asupra profiturilor. Erste a modificat clasificarea contractelor CDS in baza unui document din iulie al International Accounting Standards Board, organism al Fundatiei IFRS care stabileste standardele internationale in domeniul contabil.

Autoritatea financiara analizeaza acum daca Erste ar fi trebuit sa treaca mai devreme la folosirea cotatiilor din piata pentru contracte CDS, in loc sa le mentina la costul amortizat, a spus purtatorul de cuvant al institutiei.

Investigatia asupra comentariilor lui Treichl este rezultatul unor verificari de rutina, dar si al unei plangeri depuse de o persoana al carei nume nu a fost prezentat de purtatorul de cuvant, noteaza Reuters. Plangerea vizeaza manipularea pietei si incalcarea regulilor privind anunturile emitentilor.

Autoritatea pentru piete a trimis Erste o scrisoare in care cere mai multe informatii privind portofoliul de CDS, insa nu a instiintat inca banca in legatura cu declaratiile lui Treichl.

"Sunt inca adunate informatii, dupa care se va lua o decizie referitor la ce se va intampla", a spus purtatorul de cuvant.

Un purtator de cuivant al Erste a confirmat ca grupul a fost contactat de autoritatile de reglementare.

"Autoritatea financiara ne-a cerut sa raspundem la sase intrebari pe subiectul CDS si al comunicatelor", a spus reprezentantul. Acestea au inclus detalii ale contractelor CDS detinute de Erste, precum momentul tranzactiei, valoarea de piata si cea contabila.

Erste a anuntat, saptamana trecuta, un set de masuri extraordinare care vor duce la trecerea grupului austriac pe pierdere, dupa primele noua luni, in ciuda unui profit din activitatea curenta de aproape 700 de milioane euro. Grupul va amortiza partial fondul comercial al subsidiarei din Romania cu 700 milioane euro inainte de impozitare (627 milioane euro dupa taxe), din cauza cresterii economice sub asteptari.

Programul de masuri va avea un impact total de 1,579 miliarde euro asupra contului de profit si pierdere al Erste pentru primele noua luni ale acestui an, respectiv un impact istoric cumulat de 2,069 miliarde euro asupra capitalului propriu conform standardelor internationale de raportare financiara IFRS, a anuntat Erste la momentul respectiv. In urma aplicarii masurilor, Erste va raporta pentru primele noua luni ale acestui an o pierdere neta de circa 920-970 milioane euro.

"Masurile luate vor transforma un profit de aproximativ 700 milioane euro pentru primele trei trimestre ale anului 2011 in pierdere", a spus Triechl.

Erste Bank controleaza in Romania grupul BCR, care include in principal banca BCR, BCR Banca pentru Locuinte, good.bee Service, BCR Pensii, BCR Leasing, BCR Asset Management, BCR Securities, Anglo Romanian Bank Limited si BCR Chisinau.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri