Bursele europene sunt in scadere in prima parte a sedintei, investitorii fiind sceptici in privinta sanselor ca summit-ul UE sa se incheie cu un plan clar, decisiv si complet de solutionare a crizei datoriilor de stat din zona euro, transmite Reuters.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai mari actiuni europene a coborat cu 0,2% pana la ora 7:36 GMT (10:36 ora Romaniei), dupa ce a deschis in urcare cu 0,2% datorita optimismului privind rezultatele financiare ale companiilor, scrie Mediafax.

FTSEurofirst 300 a inchis marti in scadere cu 0,7%.

Un plan cuprinzator de combatere a crizei datoriilor de stat ar trebui sa aiba trei componente - recapitalizarea bancilor astfel incat sistemul financiar sa reziste unui eventual faliment al Greciei, consolidarea si extinderea Fondului European de Stabilitate Financiara, respectiv reducerea datoriilor statului elen astfel incat sa devina sustenabile pe termen lung si sa faciliteze revenirea la normalitate in zona euro.

Pana acum, liderii UE au reusit sa se inteleaga numai pe problema recapitalizarii bancilor, convenind ca sistemul bancar ar avea nevoie de o injectie de circa 110 miliarde euro. Celelalte doua chestiuni genereaza inca divergente si tensiuni intre politicienii de varf din zona euro, care nu au ajuns pana acum la un consens.

O alta problema care ingreuneaza discutiile este disputa dintre Franta si Germania privind rolul Bancii Centrale Europene (BCE) in rezolvarea crizei. Parisul vrea o contributie profunda si directa a BCE, in timp ce Germania se opune hotarat acestei variante, deoarece ar incalca tratatele UE, un compromis greu de acceptat in Parlamentul de la Berlin si in randul populatiei germane.

Bursele asiatice au stagnat miercuri dupa ce actiunile s-au tranzactionat pe o panta descendenta in cea mai mare parte a sedintei, din cauza temerilor ca summit-ul UE nu va aduce o solutie decisiva petnru criza. La Tokyo, indicele Nikkei a inchis in scadere cu 0,2%, afectat si de pesimismul privind rezultatele financiare ale companiilor.

Bursa de la New York a inchis marti in scadere puternica, afectata pe de o parte de scepticismul investitorilor ca liderii UE vor conveni asupra unui plan clar anticriza si, pe de alta parte, de rezultatele dezamagitoare ale companiilor. Indicele Dow Jones a pierdut 1,7%, iar S&P 500 a inchis in scadere cu 2%, in timp ce piata Nasdaq s-a retras cu 2,3%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri