Directorul MF Global, Jon Corzine, si-a prezentat demisia de la conducerea companiei americane de brokeraj, aflata in faliment, si nu va cere plata a 12 milioane de dolari la care avea dreptul intr-o astfel de situatie conform contractului, potrivit cotidianului Wall Street Journal, preluat de Mediafax.
"Mi-am oferit voluntar demisia consiliului director al MF Global. Simt o tristete mare fata de ce s-a intamplat la MF Global si fata de impactul asupra clientilor, angajatilor si altora", a declarat, intr-un comunicat, Corzine, fost guvernator al statului New Jersey si fost director general al Goldman Sachs.

Intr-un comunicat separat, MG Global a anuntat de asemenea demisia lui Corzine, mentionand ca acesta nu va cere 12 milioane de dolari, reprezentand plati compensatorii la care avea dreptul in cazul unei demisii.

MF Global s-a declarat in faliment dupa ce a efectuat plasamente in datorii suverane europene.

Compania, cu sediul in New York, are, conform cererii de protectie fata de creditori depusa luni la un tribunal din Manhattan, datorii de 39,7 miliarde de dolari si active de 41 de miliarde de dolari.

Potrivit CNN, FBI si procurori federali investigheaza modul in care au disparut de la MF Global fonduri de circa 600 de milioane de dolari apartinand clientilor, inainte de intrarea companiei in faliment.

Prabusirea companiei este pusa, partial, in seama unor plasamente de 6,3 miliarde de dolari pe datoria unor state din Europa.

Cand investitiile au cauzat pierderi si problemele de pe pietele financiare s-au agravat, MF Global s-ar putea sa fi folosit banii clientilor, potrivit Wall Street Journal, insa este inca neclar in ce mod.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri