Franta, in drum spre recesiune? Afla aici raspunsul

Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea (foto), nu exclude posibilitatea intrarii Frantei in recesiune in 2012 si a aratat ca grupul financiar va fi nevoit sa renunte la "sute de posturi" pentru a-si consolida situatia financiara si pentru a recastiga increderea investitorilor.

Remarcile au fost extrase dintr-o scrisoare transmisa sindicatului angajatilor din Franta ai bancii, obtinut de Reuters, informeaza Mediafax.ro

Oudea s-a intalnit marti cu liderii sindicali pentru a discuta reducerea numarului de angajati.

El a mai afirmat, in documentul citat, ca banca va vinde pana la jumatatea anului viitor active ale diviziilor GIMS (Global Investment Management Services) si SFS (Specialised Financial Services).

"Oudea nu exclude o recesiune in Franta in 2012. El considera ca nu poate evita concedierile, cateva sute in Franta si pe plan international", potrivit scrisorii.

Societe Generale si BNP Paribas incearca sa-si consolideze pozitia financiara si sa recastige increderea investitorilor, in urma loviturilor incasate de banci din cauza crizei datoriilor de stat. Cele doua grupuri vand active si dau afara angajati pentru a acoperi pana la jumatatea anului viitor un deficit de capital estimat la 8,8 miliarde euro.

Surse sindicale au declarat marti pentru Reuters ca SocGen ar putea concedia cel putin 500 de angajati, cifra pe care reprezentantii bancii au refuzat sa o confirme.

BNP Paribas, cea mai mare banca europeana, va discuta miercuri cu sindicatele si a anuntat recent ca numarul de concedieri va fi "de ordinea sutelor, si nu miilor".

Numarul de angajati afectati in cazul bancilor franceze este cu mult mai redus fata de cifrele anuntate in acest an de alte banci europene. UniCredit, cea mai mare banca italiana, a anuntat marti reducerea personalului cu 6.150 de posturi.

Societe Generale va propune actionarilor sa nu distribuie dividende pentru acest an si a redus in acelasi timp semnificativ bonusurile. In privinta salariilor, Oudea a aratat in scrisoarea catre sindicate ca cele mai mari salarii din banca vor fi inghetate, iar majorarile salariale se vor ridica in medie la 1% in ansamblu si maximum 2,5% pentru cei mai prost platiti angajti.

O sursa apropiata sindicatelor SocGen a declarat ca banca vrea sa dea afara intre 500 si 650 de angajati.

Grupul are 12.000 de angajati numai la divizia de investitii si operatiuni pe piata, care a inceput sa reduca personalul inca din vara, potrivit unor surse din banca. Divizia a fost insa afectata sever in acest an de turbulentele de pe pietele financiare.

Intre timp, site-ul israelian de stiri de business Globes scrie ca BNP Paribas isi va inchide subsidiara din Israel, urmand sa-si reduca activitatile de acolo la un birou reprezentativ.

Legislatia de munca din Franta reglementeaza strict regimul disponibilizarilor, iar bancile franceze vor opta cel mai probabil pentru scheme de retragere voluntara, mai putin costisitoare decat concedierile directe.

Societe Generale controleaza in Romania grupul BRD.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri