Pe pietele internationale, dolarul a inceput sa refaca terenul pierdut la inceputul anului. Dupa ce a coborat in 24 ianuarie la 1,2323, saptamana trecuta dolarul a crescut pana la o paritate de 1,1850, apropiindu-se foarte mult de valoarea de la finele lui 2005.

Evolutia apreciativa a monedei americane este consecinta mai multor factori. Investitorii continua sa fie foarte sensibili la politicile monetare ale Rezervei Federale americane si ale Bancii Centrale Europene. Nu trebuie uitat ca aprecierea de 15% a monedei americane, de anul trecut, a fost consecinta directa a majorarii dobanzii pana la 4,25%, fata de 2,25% in euro-zona si aproape 0% in Japonia.

Analistii se asteapta ca dobanda de referinta sa creasca luna viitoare la 4,75%, fata de 4,50% in prezent, in timp devine tot mai certa o majorare la 5% in mai, cum a lasat de inteles noul sef al Fed, Ben Bernanke. Chiar daca numarul locurilor de munca nou create in SUA nu a depasit estimarile, investitorii au fost multumiti ca rata somajului a scazut de la 4,9 la 4,7%, considerand ca economia americana parcurge un drum sanatos. Acestor informatii li s-au adaugat alte date pozitive din SUA, cele privind vanzarile cu amanuntul si constructiile de locuinte noi. Pentru perioada urmatoare se asteapta ca paritatea sa fluctueze intre 1,830 si 1,940 dolari. In cazul in care pragul inferior va fi depasit, se asteapta ca dolarul sa scada sub paritatea de 1,18 dolari.

Scaderea pretului la titei a adus o modificare a cotatiilor unciei de aur, care a fluctuat vinerea trecuta pe piata londoneza intre 546 si 552 dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri