Coreea de Nord a efectuat un test militar cu rachete de raza scurt, la doar cateva ore dupa ce a dezvaluit ca liderul Kim Jong-il a murit de insuficienta cardiaca la 69 de ani. Potrivit vecinilor sud-coreeni, rachetele au fost lansate in largul coastei de est, scrie SKY News.
Testarea rachetelor vine imediat dupa decesul liderului Kim Jong-il, care, aflat timp de 17 de ani la conducerea Coreei de Nord, a amenintat tarile din regiune si Statele Unite in tot acest timp de mai multe ori cu ofensive nucleare. Astfel, desi, in septembrie 2010, liderul nord-coreean, aflat in suferinta, l-a numit pe cel mai tanar dintre cei trei fii ai sai, Kim Jong-Un, drept succesor la conducerea tarii, moartea sa anunta insa o perioada de tranzitie si instabilitate periculoasa pentru tara si nordul-estul Asiei, scrie WSJ.

Liderul nord-coreean, in varsta de 69 de ani, a decedat din cauza unei "mari epuizari mentale si fizice" la 17 decembrie, la ora locala 8.30 (1.30, ora Romaniei), a anuntat Agentia centrala de presa coreeana (KCNA), agentia oficiala nord-coreeana, potrivit Mediafax.

Oficiali sud-coreeni au precizat totusi ca nu pot confirma testul cu rachete al vecinilor din nord, desi consiliul national de securitate s-a reunit in urma informatiilor privind decesul lui Kim, iar armata este la alerta maxima. Nelinistea oficialitatilor de la sud se bazeaza pe faptul ca desi a fost anuntat un nou lider, exista riscul startului unor lupte intre liderii militari ai tarii pentru conducerea Coreei de Nord.

Cele doua state sa-u separat dupa un razboi fraticid, de dupa eliberarea de sub ocupatia japoneza la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Atunci, Coreea a fost impartita de ONU in doua parti delimitate de paralela 38. Coreea de Nord urma sa fie administrata de catre URSS, iar Coreea de Sud de catre SUA. Istoria Coreeii de Nord incepe, astfel, prin proclamarea unei Republici Populare in 1948, scrie Wikipedia. Astazi, economia Coreei de Nord este de tip centralizat, neizbutind sa produca indeajuns de multa hrana si produse de consum pentru cetateni, fiind bazata pe industria grea si pe agricultura. In cooperativele agricole se cultiva orez, porumb, orz si legume. Statul are bogate resurse subterane de minerale, printre care carbune, fier si magneziu.

O privire fugara a vietii zilnice din Coreea de Nord

Secretarul de presa al Casei Albe, Jay Carney a anuntat ca administratia urmareste indeaproape situatia mortii liderului de la Phenian, ca presedintele Barack Obama a fost informat, iar oficialii americani mentin legatura cu Japonia si Coreea de Sud. "Ramanem interesati de stabilitate in peninsula coreeana, precum si pentru libertatea si securitatea aliatilor nostri", a afirmat Jay Carney

La Tokyo, primul ministru japonez Yoshihiko Noda a solicitat o intalnire de urgenta pe tema securitatii nationale pentru a analiza situatia curenta. Japonia se afla de altfel printre tarile cele mai ingrijorate de ambitiile militare ale nord-coreenilor si teste nucleare ale acestora.

Ce doresc vecini? Stabilitate. Ce vor primi? Incertitudine

Coreea de Nord a testat pe ascuns, in utlimii ani, arme nucleare si a scufundat un vas al marinei sud-coreene, pe motiv ca a intrat in apele sale teritoriale. Ca urmare a acestui tip de evenimente, Japonia a lansat un satelit spion saptamana trecuta pentru a monitoriza programul nuclear al nord-coreenilor, cu atat mai mult cu cat despre noul lider Kim Jung Un exista putine informatii.

Asadar, in ultimii 20 de ani, este posibil ca acesta sa fi adoptat un mod total diferit de gandire si sa incerce sa modernizeze statul din nord-estul Asiei, dar este la fel de posibil ca el sa ramana un adept al economiei inchise centralizate, imbratisand astfel credintele tatalui si ale bunicului sau, care au condus inca din parioada anilor 1950. Analistii mai speculeaza faptul ca desi Kim Jong-Un a fost inaintat la gradul de general anul trecut, fara a avea o pregatire militara completa, el va avea dorinta personala de a-si dovedi tactul militar. Poate chiar la influenta liderilor militari ai tarii, a caror putere a crescut, odata cu moartea lui Kim-Jong-Il.

In afara de Coreea de Sud si Japonia, un al stat asiatic priveste atent la evenimentele din Coreea de Nord. Acest stat este China, care se teme in cazul unei situatii de instabilitate politica de un val masiv de refugiati. Din aceasta cauza, Beijing-ul a si sustinut economic in ultimele doua decade regimul de la Phenian. Pe parcursul anului trecut, in mod repetat, Kim a cerut Chinei mai multa asistenta economica si sprijin in securitate si a criticat constant, cele trei tari, mult timp considerate a fi principalii adversari din Coreei de Nord: Coreea de Sud, Japonia si SUA.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri