Economia Turciei a prosperat in cei peste zece ani de la crearea zonei euro, chiar daca nu face parte din Uniunea Europeana, dar criza datoriilor i-ar putea afecta cresterea economica, relateaza AFP.

"Ceea ce se intampla in Europa priveste si Turcia. Daca Uniunea Europeana are febra, Turcia este si ea bolnava, pentru ca cele doua economii sunt interdependente", a declarat un politician socialist din Turcia, potrivit Mediafax.

Exporturile Turciei in UE sunt o parte importanta din schimburile sale comerciale, in special dupa un acord vamal din 1995.

In urma cu zece ani, Turcia iesea dintr-o perioada de probleme economice grave, dupa o interventie a FMI care a cerut reforme structurale profunde.

In aceasta perioada, inflatia s-a redus de la 54,4% la 9,48% in noiembrie, potrivit datelor oficiale.

In 2001, economia turca s-a contractat cu 9,5%. In primele noua luni din acest an, avansul PIB a fost de 9,6%.

In prezent, Turcia, cu 73 de milioane de locuitori, este a 17-a mare economie a lumii si inregistreaza una dintre cele mai mari rate de crestere la nivel global.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Peste 800.000 de persoane au cerut cetatenia unui stat UE