Agentiile de rating nu ar trebui sa amplifice criza datoriilor de stat din Europa, iar momentul ales de S&P pentru depunctarea a noua tari din zona euro ridica semne de intrebare, se arata intr-un comentariu publicat de agentia chineza de presa Xinhua, controlata de stat.
"Retrogradarile operate de S&P, desi se bazeaza pe unele temeri legitime, ridica noi semne de intrebare privind credibilitatea agentiilor de rating. In timp ce criza da unele semne de retragere, retrogradarea generalizata a S&P a readus presiunea pe piete si a afectat increderea investitorilor", se spune in comentariul Xinhua, care reprezinta de multe ori pozitia guvernului de la Beijing, potrivit Mediafax.

S&P a retrogradat vineri ratingurile a noua tari din zona euro, inclusiv Austria si Franta, care au fost coborate de la AAA la AA+.

Germania a ramas neafectata de valul de retrogradari.

Xinhua indeamna agentiile de rating sa actioneze cu responsabilitate si sa nu amplifice criza datoriilor de stat din Europa.

Agentiile ar trebui sa fie obiective si sa actioneze profesionist, analizand situatia din piete, iar investitorii ar trebui sa-si reduca dependenta de opinia agentiilor si sa ia decizii bazate pe propria judecata, noteaza agentia chineza.

Amintind de criza financiara din 2008, Xinhua noteaza ca esecul agentiilor de rating de a evalua corect produsele financiare riscante a contribuit la declansarea turbulentelor.

"La fel cum investitorii ar trebui avertizati in privinta riscurilor majore ale datoriilor de stat europene, agentiile de rating ar trebui sa-si faca treaba onest si sa nu repete greselile din trecut, pentru a recastiga increderea investitorilor din intreaga lume", se mai spune in comentariul Xinhua.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri