Zona euro ar putea evita recesiunea, ca urmare a revenirii surprinzatoare a sectorului serviciilor, care a compensat continuarea contractiei in industria prelucratoare in ianuarie, potrivit datelor prezentate companiei Markit, citate de Reuters.
Indicatorul Flash Eurozone Purchasing Managers' Composite Index (PMI) calculat de Markit a urcat de la 48,3 puncte in decembrie la 50,4 puncte, maximul ultimelor patru luni, depasind asteptarile Reuters, informeaza Mediafax.

"Indicele pare sa fi atins un minim in octombrie si am avut trei luni de imbunatatiri. Consideram ca o perioada de trei luni semnaleaza o schimbare majora si incepem sa devenim mai increzatori. S-ar putea sa nu fie recesiune in zona euro si numai o scurta perioada de declin", a declarat Chris Williamson, economist-sef la Markit.

Potrivit unui sondaj realizat de Reuters saptamana trecuta, zona euro va inregistra o recesiune usoara in prima jumatate din 2013, iar pe ansamblul anului va avea o contractie de 0,3%.

O parte din cresterea recenta a fost sustinuta, insa, de reducerea portofoliului de comenzi, in timp ce companiile au fost fortate sa scada preturile pentru a doua luna consecutiv, chiar daca s-au majorat costurile de productie.

Un posibil semn de ingrijorare pentru liderii politici este ca cele mai mari doua economii ale zonei euro, Germania si Franta, au sustinut cresterea la nivelul uniunii monetare, in timp ce restul au ramas in zona de contractie, noteaza analistii Markit.

Indicele PMI pentru sectorul serviciilor a urcat de la 48,8 puncte in decembrie la 50,5 puncte si a trecut, pentru prima data din august, peste pragul de 50 de puncte care separa contractia de crestere.

Pentru industria prelucratoare, indicele PMI a s-a situat la 48,7 puncte, in urcare de la 46,9 puncte in decembrie.

Ambii indicatori au depasit asteptarile analistilor consultati de Reuters.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri