Economia UE se va contracta in acest an cu 0,1%, trasa in jos de o scadere economica de 0,5% in zona euro, potrivit estimarilor prezentate de Fondul Monetar International (FMI), care a inrautatit prognoza economica la nivel global, conform Mediafax.
FMI a revizuit de la o crestere de 1,1% la o contractie de 0,5% prognoza pentru zona euro in acest an, in timp ce la nivelul Uniunii Europene se asteapta la o contractie de 0,1%, fata de estimarea anterioara pentru o crestere de 1,4%, potrivit ultimului raport Perspectiva Economiei Mondiale.

Europa Centrala si de Est va resimti cel mai puternic impactul crizei din zona euro, ca urmare a legaturilor comerciale puternice cu economiile zonei euro, scrie Reuters. Analistii FMI anticipeaza o crestere de 1,1%, fata de 2,7% cat anticipau anterior, urmata de o revenire la 2,4% anul urmator.

Criza din zona euro se agraveaza si trage in jos si economia mondiala, a avertizat FMI. Fondul a redus prognoza de crestere pentru economia globala de la 4% la 3,3%.

Economia globala incetineste, dar nu se prabuseste, potrivit analistilor Fondului. Totusi, avansul PIB la nivel mondial ar putea fi cu circa doua puncte procentuale sub nivelul estimat, daca liderii europeni nu reusesc sa limiteze criza.

Pentru prima data de la declansarea crizei datoriilor suverane in uniunea monetara, in urma cu doi ani, FMI avertizeaza ca zona euro va intra, probabil, intr-o recesiune usoara in acest an.

"Recuperarea globala este amenintata de intensificarea presiunilor in zona euro si de fragilitatile din alte regiuni. Cea mai urgenta provocare pentru politicieni este de a restabili increderea si de a opri criza din zona euro prin sprijinirea cresterii, in timp ce se sustine ajustarea, continuarea reducerii indatorarii si asigurarea de lichiditati suplimentare si relaxare monetara", se arata in raport.

Germania si Franta, cele mai mari doua economii ale zonei euro, vor avea cresteri economice foarte reduse, de 0,3% si, respectiv, 0,2%, in timp ce Italia si Spania, economiile aflate pe locurile trei si patru in uniunea monetara, vor inregistra contractii de 2,2% si 1,7%.

FMI a mentinut prognoza de 1,8% pentru cresterea economica in SUA, dar a revizuit in scadere, de la 2,3% la 1,7% estimarea pentru Japonia.

Activitatea in economiile avansate va creste in medie cu 1,5% in 2012 si 2013, insuficient insa pentru a reduce ratele ridicate ale somajului.

Statele Unite si alte economii dezvoltate nu vor scapa neatinse in cazul unei escaladari a crizei europene, noteaza FMI.

Perspectivele economiilor emergente s-au inrautatit, de asemenea, iar estimarea de crestere economica a fost redusa de la 6,1% la 5,4%. Fondul a taiat si prognoza privind avansul PIB al Chinei in acest an, de la 9%, cat anticipa anterior, la 8,2%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri