Ministrul irlandez al afacerilor europene a declarat luni ca ar fi dificil ca Irlanda sa ramana in zona euro daca populatia ar respinge tratatul fiscal discutat de liderii UE, oficialul ridicand astfel miza unei dispute politice interne privind organizarea unui referendum pe aceasta tema.

Sefii de stat sau de guvern din UE, cu exceptia Marii Britanii, au convenit la summit-ul UE din decembrie sa incheie de urgenta un tratat de disciplina fiscala construit in jurul regulii de deficit bugetar cat mai apropiat de zero.

Liderii europeni participa luni la primul summit UE din acest an si ar trebui sa faca progrese in privinta stabilirii regulilor care vor fi cuprinse in tratatul fiscal.

Irlanda se numara printre cele trei tari din zona euro care au avut nevoie de acorduri de finantare externa cu FMI si Comisia Europeana.

"Ar fi o zi foarte trista daca am decide intr-un fel sau altul sa nu participam la acest tratat si am lasa celelalte 16 state membre ale zonei euro sa mearga inainte si sa incerce sa gaseasca o solutie fara noi. Cred ca ar fi aproape imposibil pentru noi sa continuam ca parte a uniunii monetare, pentru ca a face parte dintr-o uniune monetara presupune sa respecti regulile sale", a declarat luni ministrul irlandez al afacerilor europene, Lucinda Creighton, citata de Reuters, relateaza Mediafax.

Guvernul a ridiculizat sugestiile opozitiei, potrivit carora Irlanda ar trebui mai degraba sa paraseasca zona euro decat sa continue sa se supuna la "taierile salbatice de cheltuieli". Oficialii de la Dublin considera ca iesirea din zona euro ar avea "consecinte catastrofale" asupra economiei.

Mai multi ministri au sugerat ca ar prefera sa evite referendumul pe tema tratatului fiscal, de teama ca populatia satula de austeritate ar putea respinge semnarea acordului.

Electoratul irlandez a respins anterior in doua randuri modificarea tratatelor UE, votand ulterior variante amendate.

Un sondaj publicat saptamana trecuta arata ca 72% dintre alegatorii irlandezi vor organizarea unui referendum pe tema semnarii tratatului fiscal, iar masura ar fi sustinuta de o majoritate restransa. Un sfert dintre respondenti au aratat insa ca nu au hotarat cum vor sa voteze.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Sapte tari in care studiile superioare sunt GRATUITE