Contractia anuala a economiei Greciei s-a accelerat in trimestrul al patrulea la 7%, de la 5% in trimestrul anterior, a anuntat biroul de statistica elen, sporind presiunea asupra guvernului, prins intre protestele de strada si cererile creditorilor externi pentru noi masuri de austeritate.
Economia Greciei s-a contractat toate trimestrele, cu o singura exceptie, de la mijlocul anului 2008, potrivit Mediafax, care citeaza Financial Times.

Datele preliminare anuntate de biroul de statistica de la Atena vin inaintea unei sedinte a guvernului in care premierul Lucas Papademos va incerca sa obtina un acord asupra unor noi detalii ale masurilor de austeritate ce trebuie sa convinga ministrii de Finante din zona euro sa aprobe, la reuniunea de miercuri, al doilea pachet de ajutor financiar extern, de 130 de miliarde de euro.

Oficiali ai Ministerelor de Finante din cele 17 state euro vor discuta si marti criza, in contextul dificultatilor Greciei in a incheia un acord cu creditorii privati pentru restructurarea de datorii in valoare de 200 de miliarde de euro.

Un oficial din zona euro a declarat, luni, pentru Financial Times ca exista mai multe apecte ce trebuie acceptate de Grecia, inainte ca un acord sa fie transmis spre aprobare ministrilor de Finante.

Liderii eleni se confrunta cu presiuni pentru disciplina fiscala din partea statelor din zona euro, care conditioneaza astfel un pachet de imprumuturi ce trebuie sa salveze tara de la faliment, dar si cu furia tot mai puternica a populatiei, cauzata de amploarea reducerilor de cheltuieli.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri