Ucraina discuta Fondul Monetar International (FMI) restructurarea unor datorii de 3 miliarde de dolari care ajung la scadenta in acest an, guvernul dorind sa amane plata cu 10 ani, a declarat un oficial din ministerul Economiei de la Kiev, citat de Reuters.
"Sunt discutii pentru restructurarea datoriei care ajunge la scadenta in acest an, in suma de 3 miliarde de dolari. Trebuie sa discutam amanarea platii acestor fonduri cu 10 ani", a spus Vadim Kopylov, prim adjunct al ministrului ucrainean al Economiei, scrie Mediafax.

Ucraina are datorii de 9 miliarde de dolari in contul unor eurobonduri si se confrunta in acest an cu un program dificil de plata sau refinantare a datoriilor ajunse la scadenta, in timp ce cresterea economica este in declin din cauza scaderii cererii pentru metale la nivel mondial.

Premierul ucrainean Mykola Azarov a declarat recent pentru Reuters ca Ucraina vrea sa refinanteze datoriile ajunse la scadenta, fara a vorbi despre restructurare.

Datoriile la care se refera intentia de restructurare provin din programul de asistenta externa derulat cu FMI in perioada 2008-2009.

Guvernul ucrainean a negociat in 2010 un nou imprumut de la FMI, de 15 miliarde de dolari, dar creditorul de la Washington a oprit platile la inceputul anului 2011, dupa ce Kievul a amanat, inaintea alegerilor, mai multe masuri nepopulare, precum cresterea pretului la gaze si energie termica pentru populatie.

Negocierile pentru deblocarea programului cu FMI au intarziat, deoarece puterea nu isi permite sa creasca preturile respective inainte de alegerile parlamentare din octombrie.

Ucraina isi acopera consumul de gaze in principal din importuri din Rusia, care au devenit tot mai costisitoare in ultimii doi ani, Moscova incepand sa retraga subventiile acordate anterior.

Guvernul incearca sa negocieze cu Rusia un pret mai mic pentru a nu mai fi nevoit sa urce preturile la gaze, insa nu a reusit pana acum progrese notabile.

Pe langa datoria catre FMI, Ucraina mai are de platit sau refinantat in acest an un credit de 2 miliarde de dolari de la banca rusa de stat VTB, contractat in 2010 pentru a finanta deficitul bugetar.

Statul ucrainean vrea sa imprumute in acest an 4 miliarde de dolari de pe pietele internationale si a ales JPMorgan, Morgan Stanley, VTB Capital si Sberbank ca lead manageri pentru eventuale emisiuni de obligatiuni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri