Locuitorii din Statele Unite au inceput sa semene cu europenii cand vine vorba de preturile carburantilor care se majoreaza de la o zi la alta pe fondul problemelor cu exportul si productia de titei la nivel international.

Automobilistii sunt enervati mai ales de faptul ca preturile par sa se majoreze fara vreun motiv anume.

Un litru de benzina fara plumb a trecut de pragul de 1 dolar la nivel national dupa ce s-a majorat in ultima luna cu 32 de centi, iar motorina a ajuns sa coste 1,09 dolari, potrivit Washington Post.

E la fel ca in anii 70


Au trecut aproape 40 de ani de la criza de petrol din anii 70. De atunci consumul masinilor a fost eficientizat, iar pe drumurile de acum circula aproape doua milioane de automobile hibride. Insa sectorul de transport a ramas la fel de dependent de petrol ca in trecut.

Si presedintele Obama este afectat de majorarile de pret. Adversarii sai politici il invinuiesc pe acesta ca nu a aprobat constructia unei conducte de petrol care ar fi ajutat transportul petrolului din Canada si implicit ar fi tinut preturile carburantilor la un nivel mai scazut.

Ce masuri se iau


Transportatorii incearca sa-si reduca costurile si au inceput sa alimenteze cu biocombustibil, bioetanol produs din porumb, iar guvernul a propus noi standarde de eficienta.

Cu toate acestea oamenii sunt de parere ca lucrurile nu se vor schimba peste noapte si ca cel putin inca o generatie va fi dependenta de titei.

Pe langa acest lucru piata se confrunta cu vechile conceptii ale americanilor care nu vor sa renunte la masinile lor mari care mananca la propriu benzina, in favoarea unor masini cu motoare mai mici, dar mai eficiente, pe motiv ca ele nu ar fi la fel de sigure.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri