Seful fondului de hedging Bridgewater, Ray Dalio, care anul trecut a devenit cel mai de succes manager de fond, a castigat 3,9 miliarde de dolari in 2011, cand fondul pe care il administreaza, Pure Alpha, de circa 70 de miliarde de dolari, a adus investitorilor profit de 13,8 miliarde de dolari.
Bridgewater este cel mai mare fond de hedging din lume.

Dalio se situeaza pe primul loc al topului celor mai bogati 25 de manageri de fonduri de hedging intocmit de revista Absolute Return. Membrii acestui grup au castigat in total anul trecut 14,4 miliarde de dolari din pachetele salariale si investitii proprii, mai putin fata de 22 miliarde de dolari in 2010, scrie Mediafax.

Patru din primii cinci manageri au obtinut bani din administrarea unor fonduri inchise noilor investitori.

Cei 25 de manageri au castigat in medie anul trecut 576 de milioane de dolari, in scadere de la 880 milioane de dolari in anul anterior.

Anul 2011 a fost marcat de o volatilitate mai ridicata pe pietele financiare, iar fondurile de hedging au pierdut in medie 2% din banii investitorilor.

Suma castigata de Dalio este de 480 de ori mai mare decat pachetul salarial al sefului Bank of America, Brian Moynihan, de 8,1 milioane de dolari.

Bridgewater administreaza printr-un fond de hedging active de circa 70 de miliarde de dolari, dar si inca 50 de miliarde de dolari in produse "beta", destinate mai ales fondurilor de pensii.

Dalio este considerat cel mai de succes manager de fond de hedging din lume, din perspectiva profiturilor absolute, de catre firma LCH Investments, dupa ce l-a depasit anul trecut pe George Soros.

In functie de randamentul inregistrat de fonduri de la infiintare si pana in prezent, prima pozitie este ocupata de Dalio cu Pure Alpha (profit de 35,8 miliarde de dolari incepand din 1975), urmat de Quantum Endowment Fund al lui Soros (profit de 31,2 miliarde dolari din 1973), respectiv Paulson & Co (castig de 22,6 miliarde de dolari din 1994). Quantum si Paulson & Co au sub administrare active de circa 22 miliarde de dolari.

Managerul de fond are semnat deja un angajament prin care promite ca isi va ceda jumatate din avere in scopuri caritabile.

Locurile doi si trei au fost ocupate anul trecut de doi manageri de fond care s-au retras. Carl Ichan a castigat 2,5 miliarde de dolari dupa ce a inapoiat capitalul fondului investitorilor la inceputul anului trecut, iar James Simons, fondatorul Renaissance Technologies, a castigat 2,1 miliarde de dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri