Increderea mediului de afaceri german a crescut neasteptat in aprilie, pentru a sasea luna consecutiv, semn ca cea mai mare economie din Europa are in continuare o evolutie mai buna decat alte tari mari din regiune, in pofida temerilor privind criza din zona euro, transmite Reuters.
Institutul Ifo, cu sediul la Munchen, a anuntat ca indicele privind mediul de afaceri din Germania, calculat lunar prin consultarea a peste 7.000 de companii, a urcat usor, de la 109,8 puncte in martie la 109,9 puncte in aprilie, cel mai ridicat nivel incepand din iulie 2011, scrie Mediafax.

Economistii consultati de Reuters anticipau un declin pana la 109,5 puncte.

"Impactul unltimului val de criza asupra economiei germane ramane redus", a afirmat Christian Schulz, analist la Berenberg Bank.

Euro s-a apreciat la maximul sedintei de vineri fata de dolar, iar contractele futures pe obligatiunile germane au scazut, ca urmare a anuntarii datelor. Tot in aceasta saptamana, un indicator al increderii calculat de institutul german ZEW a urcat la maximul ultimilor doi ani.

Criza datoriilor suverane din Europa, ce dureaza deja de doi ani si jumatate, a parut sa se calmeze in primele luni din 2012, dar temerile legate de Spania si Italia au nelinistit pietele financiare in ultimele saptamani.

Economia germana si-a revenit puternic din criza financiara din 2008-2009, intrerupta doar de o contractie de 0,2% in ultimul trimestru al anului trecut, cand ingrijorarea privind zona euro a afectat exporturile si consumul privat.

Cele mai importante institute de analiza economica din Germania, ale caror estimari formeaza baza prognozelor oficiale ale guvernului, estimeaza un avans al PIB de 0,9% in acest an, urmat de o crestere de 2% anul urmator.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri