Curatarea sistemului financiar german prin transferarea activelor "toxice" catre fondul SoFFin, infiintat de stat, a costat anul trecut 13,1 miliarde euro, una dintre cele mai mari pierderi inregistrate in istoria financiara a Germaniei.
Pierderea a fost cauzata de impactul restructurarii datoriei de stat a Greciei si de deprecierea participatiilor institutiei la Commerzbank si WestLB, transmite Reuters, potrivit Mediafax. SoFFin nu este o banca, astfel ca pierderea inregistrata anul trecut nu poate fi comparata neaparat cu rezultatul negativ raportat pentru 2008 de Dresdner Bank, de 6,18 miliarde euro.

Insa rezultatele arata ca pierderile din sistemul bancar german continua sa-si faca aparitia la ani buni dupa ce bancile salvate de stat au redevenit profitabile.

Dresdner Bank a fost absorbita de Commerzbank, care a inregistrat anul trecut un profit net de 638 milioane euro. Germania a infiintat SoFFin in octombrie 2008, incercand sa restaureze increderea in sectorul financiar dupa ce mai multe banci, printre care Hypo Real Estate, IKB si SachsenLB, au fost aproape de colaps din cauza crizei financiare.

Guvernul german a permis acestor banci sa transfere p parte din activele "toxice" in asa-numitele "bad banks", prin care riscurile si pierderile asociate acestor active au fost transferate catre stat.

Prin indepartarea activelor toxice din bilant si atragerea de injectii de capital - o parte tot de la stat - bancile respective au reusit sa revina pe profit. Pierderea SoFFin se incadreaza in dezbaterea la nivel european privind partie responsabile de costul "curateniei" in sistemul financiar.

Spania se pregateset sa forteze sectorul bancar sa-si asume costurile pierderilor neprovizionate pe active imobiliare, dupa ce vor fi transferate intr-un holding special, au declarat vineri surse guvernamentale spaniole.

In 2009, Germania a ales sa nationalizeze cea mai mare banca de credite imobiliare, Hypo Real Estate, miscare controversata prin care guvernul si-a asumat pierderi viitoare ale institutiei financiare.

Fondul SoFFin a aratat, in raportul financiar pe 2011, ca a fost fortat sa absoarba pierderi de 11,4 miliarde euro de la FMS Wertmanagement, vehicul care a preluat activele toxice ale Hypo Real Estate. Din aceasta suma, 8,9 miliarde euro reprezinta pierderi cauzate de restructurarea datoriilor Greciei.

Pierderile au fost accentuate de ajustarea valorii participatiei de 25% detinuta de SoFFin la Commerzbank, a doua mare banca germana, precum si de deprecierea capitalului non-votant la banca WestLB.

Germania s-a vazut constransa sa salveze de la colaps mai multe banci in perioada 2007-2009, dupa ce prabusirea pietei creditelor ipotecare subprime a declansat o criza a creditelor interbancare si pierderi uriase in portofoliile institutiilor financiare.

La apogeul crizei financiare subprime, SoFFin a fost fortat sa furnizeze garantii de 168 miliarde euro si injectii de capital de 29,4 miliarde euro pentru sapte banci germane.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri