Economia Germaniei surprinde analistii cu o crestere de 0,5% in primul trimestru, insa Franta este in stagnare, potrivit datelor oficiale prezentate de cele mai mari economii din Europa.
Produsul Intern Brut al Germaniei a urcat in primele trei luni ale anului cu 0,5% fata de trimestrul al patrulea din 2011, cand inregistra o contractie de 0,2%, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Intre timp, economia Frantei a stagnat, dupa ce a crescut usor in ultimele trei luni ale anului trecut.

Media estimarilor economistilor indica o contractie economica de 0,2% la nivelul zonei euro in primul trimestru, dupa scaderea de 0,3% din trimestrul al patrulea din 2011, care ar marca astfel a doua runda de recesiune in Europa in ultimii trei ani.

Evolutia neasteptat de solida inregistrata in Germania ar putea atenua insa scaderea la nivelul zonei euro, deoarece o astfel de crestere a celei mai mari economii europene nu a fost anticipata de analisti.

Performantele divergente ale celor mai mari economii europene vor alimenta dezbaterea "austeritate versus crestere" la nivelul zonei euro, aflata la marginea unei noi crize, cu epicentrul tot in Grecia.

Presedintele ales al Frantei, Fracois Hollande, va fi investit marti si va merge ulterior la Berlin, pentru discutii cu cancelarul german Angela Merkel.

Hollande vrea masuri de sustinere a cresterii economice in Europa si nu este de acord cu strategia de austeritate adoptata de UE sub indrumarea Germaniei. De cealalta parte, Merkel nu a indicat ca ar respinge masuri de crestere, insa nu va accepta, probabil, decizii care ar impinge in sus cheltuielile publice si, implicit, deficitele si datoria de stat.

"Este o revenire foarte solida. Declinul din trimestrul al patrulea nu era inceputul unei recesiuni, ci numai o scadere usoara. Nu sunt sigur cum vor continua lucrurile. Germania merge mai bine decat restul zonei euro, dar nu cred ca va continua la aceeasi viteza", a declarat pentru Reuters un economist al Commerzbank, comentand creseterea economica de 0,5% inregistrata de Germania in primul trimestru.

Media estimarilor a 41 de economisti contactati de Reuters indica un avans de numai 0,1%, iar cea mai optimista prognoza era de 0,2%.

La cresterea economiei germane in primele trei luni au contribuit atat exporturile, cat si consumul intern.

Economia Frantei a stagnat, trasa in jos de cererea redusa in randul populatiei si de declinul exporturilor.

"Nu au fost surprize placute. Consumul a fost slab, investitiile inexistente", comenteaza economistul sef al Natixis Asset Management despre cifrele inaintate de oficialitatile franceze.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri