Grecia va organiza noi alegeri anticipate, dat fiind ca liderii principalelor formatiuni politice nu au ajuns la un acord pentru formarea guvernului, anunta purtatorul de cuvant al Presedintiei, citat de Reuters.
"Un guvern interimar va fi instalat miercuri, pentru a conduce tara pana dupa alegeri", a afirmat purtatorul de cuvant al presedintelui Carolos Papoulias, citat de Mediafax.

"Ne indreptam spre alegeri", a precizat oficialul citat.

Actiunile europene scad la minimul anului 2012, dupa anuntarea de alegeri anticipate in Grecia


Actiunile de pe bursele din Europa au scazut marti, cele din SUA si-au redus puternic cresterea, iar euro s-a depreciat, dupa ce Grecia a anuntat ca va organiza alegeri anticipate din cauza esecului negocierilor pentru formarea unui nou guvern, transmite Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai mari companii listate din Europa, se afla in scadere cu 0,8%, la minimul acestui an, la 13:05 GMT.

Euro s-a depreciat sub pragul de 1,28 dolari in urma anuntului.

Pe piata americana, contractele futures pe principalii indici bursieri si-au redus puternic cresterea in urma anuntului, dupa ce evolutia poizitiva a fost sustinuta anterior de date privind vanzarile de retail din SUA si industria prelucratoare din statul New York.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri