Seful guvernului austriac, cancelarul social-democrat Werner Faymann, s-a declarat in favoarea crearii unei uniuni bancare europene, cu reguli stricte de control, dupa ce Spania a cerut sprijin pentru banci, iar zona euro a convenit sa ii acorde pana la 100 de miliarde de euro.
"Crearea euro in lipsa instrumentelor necesare de control a fost cu siguranta o eroare. Statele Unite au o datorie mult mai mare decat cea a Europei, dar dispun de instrumentele necesare pentru administrarea ei", a declarat Faymann publicatiei Kurier et Osterreich, transmite AFP, noteaza Mediafax.

Cancelarul a spus ca procesul va fi cu siguranta indelungat dar la capatul sau va exista o uniune bancara.

Faymann asteapta ca la summitul UE din 28-29 iunie sa se stabileasca primele masuri ale unui program de crestere economica, care sa functioneze in paralel cu Pactul de austeritate bugetara.

"Trebuie stabilite masuri eficace de stimulare a cresterii economice, iar fondurile europene care nu au fost accesate sa fie investite in programe care sa duca la crearea de locuri de munca", a aratat oficialul austriac.

Faymann a notat totodata ca la summitul UE trebuie stabilite planuri concrete pentru introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri