Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, in mod categoric, ideea emiterii de euroobligatiuni in contul datoriilor, afirmand marti ca acestea nu vor exista "atat timp cat (va) trai" ea, potrivit unor unor participanti la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP), relateaza AFP.
"Va dorim viata lunga", i-ar fi urat anumiti deputati FDP, partid care face parte din cadrul coalitiei guvernamentale, potrivit Mediafax.

Niciunul dintre participantii intrebati de AFP in acest sens nu a fost in masura sa citeze afirmatiile exacte ale cancelarului, dar mai multi dintre ei au declarat ca Merkel a spus ca datoria tarilor din zona euro nu va deveni comuna "atat timp cat voi trai".

Unii au dat asigurari ca Merkel glumea in acel moment, desi cancelarul este prea putin cunoscut pentru acest fel de afirmatii.

Purtatorul de cuvant al Cancelariei Steffen Seibert nu a dorit sa comenteze.

Merkel a refuzat deja in mai multe randuri crearea acestui instrument de punere in comun a datoriei de catre europeni. Pe de alta parte, premierul francez Jean-Marc Ayrault a fost nevoit sa recunoasca, intr-un interviu recent pentru saptamanalul german Die Zeit, ca un asemenea sistem "necesita o mai mare integrare politica (...), iar acest lucru va necesita, fara indoiala, mai multi ani".

Cancelarul german a apreciat ca aceste euroobligatiuni sunt "contrare Constituitiei" germane.

Aceste declaratii au fost facute in contextul in care liderii europeni se intalnesc joi si vineri in cadrul unui summit crucial la Bruxelles. Merkel urmeaza sa ia cina, miercuri seara, la Paris, cu noul presedinte francez François Hollande, pentru a incerca sa aplaneze unele dificultati inainte de reuniuniunea Consiliului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri