Premierul italian Mario Monti s-a declarat vineri dimineata "multumit" de acordul la care s-a ajuns in cadrul summitului european de la Bruxelles, care, in opinia sa, este "foarte important pentru viitorul Uniunii Europene (UE) si zonei euro", relateaza AFP.
Potrivit lui Monti, "satisfactia Italiei este dubla", atat in privinta "continutului" acordului, cat si pentru "stimularea procesului", in urma blocarii adoptarii pactului de crestere economica pana la obtinerea, in cursul noptii de joi spre vineri, a unor masuri de urgenta pentru tarile aflate in dificultate financiara.

Seful Guvernului italian a recunoscut ca negocierile cu partenerii sai europeni au traversat "un moment foarte dificil". "A existat un pic de tensiune", dar "a fost utila", a apreciat el.

"Chiar daca ne recunosteam in pactul de crestere economica, Italia a prezentat o rezerva si a impiedicat adoptarea imediata a pactului de crestere economica, lucru pe care l-a facut, ulterior, si Spania", a explicat el.

Intr-un final, aceasta conditionare dura a condus la "masuri multumitoare pentru stabilizarea zonei euro", a continuat Monti.

El a citat o masura sustinuta de Spania, si anume "recapitalizarea directa a bancilor prin fonduri europene, fara sa treaca prin bugetele de stat".

"La cererea Italiei, dupa o lunga negociere, a fost introdus un paragraf atat in declaratia privind mecanismele de stabilizare a pietelor, cat si in pactul de stabilitate cu privire la statele care respecta recomandarile facute tarilor lor", dar care, cu toate acestea, intampina dificultati in a se finanta de pe piete din cauza dobanzilor prohibitive, a precizat Monti.

"Este cazul Italiei in acest moment", a subliniat el, dand asigurari ca Roma nu intentioneaza sa recurga la aceste mecanisme, pentru moment. Italia "s-a batut pentru aceste masuri, dar nu intentioneaza, pentru moment, sa beneficieze de ele", a insistat Monti.

Premierul italian a mai precizat ca "tarile care vor vrea sa beneficieze de aceste interventii in vederea stabilizarii vor trebui sa le ceara dar, daca indeplinesc aceste conditii, ele nu vor fi nevoite sa se supuna unui program specific; ele vor trebui sa semneze un memorandum, dar nu va exista nicio Troika; vor trebui pur si simplu sa continue sa respecte deciziile pe care le respecta deja".


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri