Angajatii Bancii Centrale Europene (BCE) sunt nemultumiti de volumul prea mare de munca si de neplata orelor suplimentare, potrivit unui sondaj realizat in randul membrilor personalului institutiei de catre sindicatul Ipso si obtinut de AFP.

Potrivit sondajului, 80% din angajati au afirmat ca se confrunta in prezent cu un "volum ridicat de munca", iar 74,4% considera situatia ca fiind permanenta.

Peste 76% au declarat ca au lucrat peste program, insa in cele mai multe cazuri, 77,7% din persoanele in cauza, orele suplimentare nu au fost platite, scrie Mediafax.

Aproape 16% din angajatii BCE consultati considera ca volumul foarte ridicat de munca le "afecteaza serios" viata privata si sanatatea.
Sondajul a fost realizat prin consultarea a 715 angajati ai BCE atat permanenti, cat si pe perioada determinata. BCE are circa 2.600 de angajati, din care 1.200 permanenti.

"Dupa cei cinci ani de criza, personalul BCE este complet coplesit, in toate departamentele", a declarat presedintele Ipso, Marius Mager.
Potrivit unor informatii din interiorul institutiei, conducerea BCE ar intentiona sa angajeze 50-60 de persoane in urmatorii ani, suplimentare de personal considerata insuficienta de catre liderii de sindicat.

"Exista zvonuri despre angajarea a 50-60 de persoane, dar pe parcursul a doi-trei ani si numai pentru operatiunile principale ale BCE", a spus Mager.

Ipso reprezinta peste 40% din angajatii BCE.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Ucraina a confirmat primul caz de coronavirus la un pacient venit din România
Setari Cookie-uri