Spania va majora TVA de la 18% in prezent la 21% si va reduce cheltuielile statului, inclusiv prin renuntarea la prime acordate angajatilor publici, cu un impact cumulat al masurilor de 65 miliarde de euro in urmatorii doi ani si jumatate, potrivit cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.
Noile masuri de austeritate vin dupa ce liderii europeni au prelungit cu un an, in 2014, termenul pana la care Spania trebuie sa-si coboare deficitul bugetar sub limita de 3%. Tinta de deficit bugetar pentru acest an a fost, de asemenea, extinsa de la 5,3% la 6,3%. Anul urmator, deficitul bugetar ar trebui adus la 4,5%, iar in 2014 la 2,8%.

TVA redusa, pentru unele produse si servicii, va fi modificata de la 8% la 10%, iar taxa pentru bunuri de stricta necesitate va fi mentinuta la 4%, a anuntat premierul spaniol, Mariano Rajoy, in parlamentul de la Madrid.

O reforma a administratiei ar urma sa aduca economii de 3,5 miliarde de euro, inclusiv prin reducerea numarului de consilieri locali, renuntarea la o deducere fiscala acordata pentru achizitia de case si scaderea ajutoarelor pentru somaj, potrivit Bloomberg.

Masurile prevad o diminuare a numarului de companii publice, precum si o scadere de 30% a numarului de consilieri locali, a spus Rajoy. Unele bonusuri ale angajatilor publici si inaltilor functionari vor fi, de asemnea, diminuate.

Intr-un semn ca angajatii publici din Spania ar putea fi afectati de concedieri, Rajoy a declarat ca numarul de persoane in posturi publice a crescut cu 290.000 de la declansarea crizei, noteaza The Guardian.

"Aplic masuri exceptionale in circumstante exceptionale", a spus premierul, argumentand cu nivelul nesustenabil, de circa 7% al randamentelor obligatiunilor Spaniei. Rajoy a avertizat repetat, in timpul discursului, ca problemele tarii nu se vor incheia rapid, ceea ce inseamna ca Spania trebuie sa se astepte in continuare la o perioada lunga de dificultati economice.
Premierul a amintit parlamentului ca a venit la putere in urma cu opt luni promitand reduceri de taxe, iar acum le creste. Spania a majorat in acest an si taxa pe venit si diverse taxe pentru companii.

Ministrii de Finante din zona euro au ajuns, luni, la un acord pentru a sustine bancile spaniole, prin transferul unor fonduri de 30 de miliarde de euro pana la sfarsitul lunii iulie, parte a planului de recapitalizare a sistemului bancar spaniol, puternic lovit de prabusirea pietei imobioliare locale, cu fonduri de pana la 100 de miliarde de euro de la statele zonei euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri