Reducerea ratingului Statelor Unite de catre Standard & Poor's (S&P), cu un an in urma, a fost urmata de previziuni grave, figuri importante din lumea politica si business-ul american anticipand consecinte serioase, de la cresterea "pe linie" a dobanzilor la pierderea increderii investitorilor. La un an de la retragradare, efectele negative se lasa asteptate.
Mitt Romney, actualul candidat la presedintia Statelor Unite din partea Partidului Republican, caracteriza coborarea ratingului drept un moment de colaps care aminteste de crizele economice din perioada administratiei Jimmy Carter, relateaza Mediafax.

Paul Ryan, presedintele comisiei pentru buget din Camera Reprezentantilor, spunea ca pierderea ratingului "AAA" din partea S&P va creste dobanzile creditelor ipotecare si imprumuturilor auto.

Mohamed El-Erian, directorul general al Pacific Investment Management Co., cel mai mare fond de obligatiuni din lume, a afirmat ca pozitia dolarului si a pietelor financiare americane se vor eroda cu timpul, iar costul creditului va creste pentru toti debitorii americani.

La aproape un an dupa coborarea ratingului SUA in premiera de la "AAA", nivelul maxim, la "AA+", toate aceste previziuni se dovedesc neinspirate, noteaza Bloomberg. Dobanzile creditelor ipotecare sunt la minime record, iar costul de finantare al guvernului a scazut. Dolarul si indicele S&P 500 al bursei de la New York sunt in urcare, iar cererea de pe pietele internationale pentru titluri de Trezorerie SUA a crescut.
Chiar si intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, Statele Unite au un statut unic pe pietele financiare internationale, dat de marimea si soliditatea economiei si de pozitia dolarului ca principala valuta de rezerve.

Unul dintre cei care au denuntat anul trecut retrogradarea operata de S&P drept ceva nesemnificativ a fost miliardarul Warren Buffett.
"In Omaha (Omaha, Nebraska, orasul unde isi are sediul Berkshire Hathaway, compania construita si condusa de Buffett - n.r.), SUA are inca triplu-A. De fapt, daca ar exista un rating cu patru de A, as acorda Statelor Unite acel rating", a spus Buffett la scurt timp dupa anuntarea decziei S&P.

Agentia si-a motivat atunci judecata prin blocajul politic de la Washington, care afecteaza politici economice si fiscale, inclusiv probleme delicate precum reducerea deficitului bugetar si oprirea cresterii datoriei publice.

Datoria publica a SUA a ajuns la 68% din PIB, reprezentand aproximativ 10.000 miliarde dolari, iar deficitul bugetar depaseste 1.000 miliarde de dolari pe an.

Randamentul titlurilor de Trezorerie SUA cu maturitatea la 10 ani a scazut cu 1,07 puncte procentuale de la momentul retrogradarii, atingand mai multe minime istorice, cel mai recent pe 1 iunie, la 1,44%.

Preturile obligatiunilor guvernamentale americane pe pietele secundare au crescut puternic, cu 7% din ziua reducerii ratingului, potrivit datelor Bank of America Merrill Lynch.

Evolutiile arata ca retrogradarea operata de S&P a fost o eroare, comenteaza Alan Blinder, profesor la Universitatea Princeton si fost vicepresedinte al Consiliului Rezervei Federale a SUA.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri