Un program de ajutor financiar pentru Spania similar celor acordate Greciei, Irlandei si Portugaliei ar fi imposibil economic si politic, iar costurile ar ajunge pana la 650 de miliarde de euro, avertizeaza un studiu al centrului Open Europe, citat de Mediafax.
Necesarul a fost calculat de Open Europe in baza presupunerii ca statul spaniol ar pierde accesul pe pietele financiare pentru trei ani, din cauza costurilor nesustenabile de imprumut.

Spania are un necesar de finantare de 542 miliarde de euro pana la mijlocul anului 2015, la care se adauga pana la 100 de miliarde de euro pentru sectorul bancar. Regiunile spaniole ar putea avea nevoie de inca 20 de miliarde de euro, potrivit studiului, citat de cotidianul The Telegraph.

Un ajutor financiar dupa modelul celui acordat Greciei ar epuiza fondul de 500 de miliarde de euro al zonei euro, astfel ca o solutie alternativa este esentiala.

Temerile ca Spania ar putea avea nevoie de un ajutor financiar pentru stat s-au amplificat saptamana trecuta, dupa ce costurile de imprumut ale tarii au atins noi maxime, iar mai multe regiuni au semnalat ca ar putea avea nevoie de ajutor financiar de la guvernul de la Madrid.

"Regiunile nu au un impact financiar puternic asupra Spaniei, dar cererile lor arata cat de dificil politic va fi controlul cheltuielilor. Actualul plan de sustinere a bancilor este insuficient, in timp ce un program financiar total, de 650 miliarde de euro, este imposibil", a declarat Raoul Ruparel, seful diviziei de cercetare la Open Europe.

Cel mai probabil scenariu ar implica un imprumut de circa 155 miliarde de euro si mai multe lichiditati de la Banca Centrala Europeana.

In cea mai buna situatie, insa, acest plan ar cumpara Spaniei doar 6 luni sau un an, considera Ruparel.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri