Guvernul si presa din Germania au criticat miercuri planul francez de scadere a preturilor carburantilor prin reducerea temporara a accizelor, desi marea majoritate a germanilor ar vrea o initiativa similara, relateaza AFP.
Guvernul german considera ca reducerea preturilor decisa de Franta va avea un impact numai pe termen foarte scurt.

"Nu credem ca o reducere a taxelor poate avea ca efect scaderea durabila a preturilor carbunrantilor", a declarat un purtator de cuvant al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, intr-o conferinta de presa.

Pentru Berlin, preturile carburantilor ridica o problema de concurenta, a explicat Seibert, amintind de o decizie a guvernului german din luna mai, de infiintare a unei institutii inarcinate cu supravegherea preturilor pe piata germana, scrie Mediafax.

Seibert a afirmat totodata in aceasta saptamana ca reducerea preturilor carburantilor nu face parte din atributiile guvernului.

Presa din Germania a avut miercuri relatari ample despre planul guvernului francez menit sa duca la scaderea preturilor carburantilor.

Cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung considera ca guvernul de la Paris vrea sa isi faca reclama cu masuri izolate si "astfel Franta ramane impotmolita in loc sa se reformeze".

Potrivit publicatiei de centru-stanga Suddeutsche Zeitung, "nu trebuie sa fii clarvazator pentru a-ti da seama ca Hollande va esua cu aceasta tactica, care nu este numai discutabila din punct de vedere ecologic si economic, dar si injusta social, intrucat automobilistii sunt ajutati, dar nu si utilizatorii transporturilor in comun".

Tactica va fi ineficace, a continuat publicatia, avand in vedere ca pretul petrolului va continua sa creasca, astfel ca reducerea taxelor va avea doar un efect temporar.

Potrivit unui sondaj publicat duminica de publicatia Bild, 78% dintre germani, confruntati ca si francezii cu preturile record ale carburantilor, ar vrea cel putin temporar reducerea accizelor.

Preturile carburantilor din Franta vor scadea cu 6 eurocenti pe litru, pentru o perioada de trei luni, inainte ca guvernul sa introduca un mecanism permanent care sa tina preturile sub control, a anuntat marti guvernul de la Paris, dupa o intalnire cu reprezentantii industriei de profil, care vor contribui la finantarea planului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri