Platile electronice prin card pe teritoriul Vaticanului au fost suspendate de la inceputul acestui an la cererea Bancii Italiei, care a notificat singurul operator al unei astfel de retele de plati la Vatican, Deutsche Bank Italia, ca nu are autorizatie pentru derularea tranzactiilor.

La Muzeul Vaticanului, vizitat in 2011 de 5 milioane de turisti, care au platit peste 90 de milioane de euro, este nevoie acum de numerar, scrie cotidianul italian La Repubblica, citat de AFP, scrie Mediafax.

Vaticanul nu a implementat inca standardele internationale de combatere a spalarii banilor, astfel ca terminalele de plati prin card de pe teritoriul sau nu pot fi operate de o banca aflata sub incidenta legii italiene, au afirmat surse de la Banca Italiei pentru presa locala.

Muzeul Vaticanului si Capela Sixtina, dar si farmacia, biroul filatelic si cele cateva magazine accepta acum doar numerar si cecuri.

Purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, a asigurat ca au fost initiate contacte cu alti furnizori de servicii, iar "intreruperea utilizarii cardurilor de credit ar trebui sa fie de scurta durata", scrie cotidianul Corriere della Sera.

Vaticanul are in derulare un program pentru a creste transparenta propriilor finante, inclusiv a bancii Institutul pentru Lucrari Religioase, unde in trecut au fost inregistrate fraude majore.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
LIVE TEXT: Vizita Suveranului Pontif in Romania a inceput