Cubanezii vor avea dreptul sa calatoreasca in strainatate incepand de luni, cand va intra in vigoare reforma legii privind migrarea adoptata de presedintele Raul Castro si foarte asteptata de populatie, relateaza AFP.
"Incepand cu 14 ianuarie, toate persoanele cu varsta de peste 18 ani vor putea calatori" in afara insulei, a declarat pentru televiziunea cubaneza colonelul Lamberto Fraga, unul dintre respoonsabilii serviciului de migratie, noteaza Mediafax.

Minorii vor putea, de asemenea, sa iasa din tara cu conditia sa dispuna de autorizatii notariale din partea parintilor sau tutorilor.

De aceasta lege vor beneficia in special cei doua milioane de cubanezi care traiesc in strainatate, dintre care 80 la suta in Statele Unite, in principal in Florida, precum si sportivii si specialistii care au fugit in timpul turneelor sau misiunilor in strainatate.

Presedintele Raul Castro a anuntat la 16 octombrie ca reforma privind migrarea, prima mare masura sociala a regimului comunist care le deschide usa catre exterior cubanezilor, va fi aplicata incepand cu 14 ianuarie 2013.

Incepand din anii '60, cubanezii care voiau sa paraseasca insula erau nevoiti sa solicite o "carte alba" si sa prezinte o scrisoare de invitatie din strainatate, unde nu puteau ramane mai mult de 11 luni, sub pedeapsa confiscarii bunurilor si a considerarii lor drept expatriati definitiv, in general fara posibilitatea de a se mai intoarce.

Potrivit noii legi, durata sejurului in strainatate va fi prelungita de la 11 la 24 de luni.

In trecut, formalitatile - pasaport, permis de iesire, certificarea documentelor, vize pentru tara de destinatie - puteau costa pana la 500 de dolari care, adaugati biletului de avion, de cele mai multe ori faceau calatoriile imposibile pentru cubanezi, al caror salariu lunar oficial este de 20 de dolari.

Statele Unite au salutat decizia Cubei de a pune capat permiselor de iesire obligatorii pentru cubanezi, coerenta, in opinia lor, cu "declaratia universala a drepturilor omului, care stipuleaza ca orice persoana trebuie sa aiba dreptul sa paraseasca o tara - inclusiv pe a sa - si sa se poata intoarce".

Reformele adoptate de Raul Castro au conferit mai mult spatiu sectorului privat cubanez, restabilind in special cumpararea de masini si de case, punand capat "interdictiilor excesive", potrivit sefului statului, permitandu-le, de asemenea, cubanezilor sa detina telefoane mobile si sa stea la hotel.

Cu toate acestea, nu toti cubanezii se vor putea deplasa liber. Sportivii de inalta performanta - o mandrie a revolutiei cubaneze -, unii lideri si specialisti "esentiali" vor continua sa faca obiectul unor restrictii de iesire din tara.

"Va fi un grup foarte restrans, cazuri foarte specifice care vor fi incluse in unele reglementari", a precizat colonelul Fraga.

Guvernul a justificat aceste restrictii afirmand ca Statele Unite favorizeaza de decenii "exodul creierelor" si fuga sportivilor de performanta.

In ultimii ani, 30 de sportivi de performanta au fugit in timpul turneelor in strainatate, in special campionul la box Guillermo Rigondeaux, precum si mai multi campioni la baseball, fotbal si baschet.

In aceasta saptamana, autoritatile au anuntat ca medicii vor putea, de asemenea, sa calatoreasca fara limite.

Disidentii, considerati de Guvern "mercenari" in slujba Statelor Unite, se tem ca se vor confrunta cu restrictii de a calatori in strainatate, noua lege stipuland ca iesirea din tara poate fi interzisa din motive de "securitate nationala".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri