Coreea de Nord a efectuat marti al treilea test nuclear, de o putere mult superioara testelor anterioare si cu un dispozitiv miniaturizat, potrivit Phenianului, un act de sfidare condamnat de catre comunitatea internationala, relateaza AFP, citat de Mediafax.
"Al treilea test nuclear a fost efectuat cu succes", a anuntat agentia oficiala KCNA. "Acest test nuclear de nivel inalt a avut, spre deosebire de cele din trecut, o putere exploziva mai mare si a utilizat un dispozitiv miniaturizat si mai usor", a adaugat agentia.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat testul nuclear nord-coreean, care este "profund destabilizator", a anuntat marti purtatorul sau de cuvant, relateaza AFP.

"Este o incalcare clara si grava a rezolutiilor Consiliului de Securitate", a declarat secretarul general al ONU, potrivit purtatorului de cuvant Martin Nesirky.

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenta la ora locala 9.00 (16.00, ora Romaniei), cu scopul de a examina modul de a reactiona fata de acest test, care contravine unor rezolutii ONU.

Vecinii Coreei de Nord - Japonia si Coreea de Sud - au criticat, de asemenea, in mod dur actiunea Phenianului.

De asemenea, Rusia condamna testul nuclear efectuat de catre Coreea de Nord, apreciind ca este vorba despre o incalcare a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU, a declarat marti o sursa diplomatica pentru agentia Interfax,

Un diplomat ONU a apreciat, sub protectia anonimatului, ca gestul nord-coreenilor este "o adevarata sfidare la adresa chinezilor". Beijingul, singurul mare aliat al Phenianului, l-a indemnat pe vecinul sau comunist sa nu efectueze al treilea test nuclear.

Potrivit acestui diplomat, Beijingul, Moscova si Washingtonul s-au concertat de cateva zile si "se vor intelege rapid asupra faptului ca se impune o actiune ferma".

Utilizarea unui dispozitiv miniaturizat reprezinta o sursa de ingrijorare pentru puterile internationale, deorece sugereaza ca Phenianul stapaneste, de acum, delicata tehnologie ce permite fabricarea unei bombe suficient de mici pentru a fi instalata intr-o ogiva.

Pana acum, exista o incertitudine cu privire la capacitatea regimului comunist de a dezvolta un focos nuclear pentru o racheta cu raza lunga de actiune.

In cazul in care Phenianul a reusit, intr-adevar, sa creeze o bomba miniaturizata, datele problemei se schimba radical. Cu atat mai mult cu cat nord-coreenii au reusit, la inceputul lui decembrie, sa lanseze in spatiu o racheta cu raza lunga de actiune, un progres semnificativ in cadrul tehnologiei lor balistice.

Ministerul sud-coreean al Apararii estimeaza la sase-sapte kilotone puterea exploziei de marti, fata de numai o kilotona in cazul testului din 2006 si intre doua si sase in cazul celui din 2009.

Bomba atomica utilizata de americani la Hiroshima avea 15 kilotone.

"O amenintare clara la adresa securitatii"


In opinia Organizatiei Tratatului de Interzicere Completa a Testelor Nucleare (CTBTO), cu sediul la Viena, testul Phenianului constituie "o amenintare clara" la adresa securitatii internationale.

Coreea de Nord a precizat ca a efectuat acest test "in cadrul unor masuri vizand sa protejeze securitatea nationala si suveranitatea (sa) impotriva ostilitatii continue a Statelor Unite, care au incalcat dreptul (nord-coreenilor) de a efectua lansari pasnice de sateliti", potrivit unui comunicat KCNA.

Agentiile de supraveghere a activitatii seismice in regiune au detectat, toate, un "seism aritificial", marti dimineata, in nord-estul tarii.
Cutremurul, a carui magnitudine a fost estimata intre 4,9 si 5,1, s-a produs la ora locala 11.57 (4.57, ora Romaniei), iar epicentrul sau s-a situat in regiunea Kilju (nord-est), unde se afla instalatia Punggye-ri, utilizata de catre nord-coreeni pentru teste nucleare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri