Ministrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei si Finlandei i-au transmis vineri o scrisoare presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in care ii cer sa propuna un mecanism de interventie impotriva statelor care incalca statul de drept si valorile fundamentale ale UE.
"Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru ministri de externe din Germania, Olanda, Danemarca si Finlanda. Este o contributie interesanta care merge cam in aceeasi directie cu ceea ce presedintele Barroso a prezentat in discursul sau despre starea Uniunii (...) Noi ne dorim sa continuam sa lucram la aceste aspecte si consideram aceasta scrisoare ca o importanta contributie", a declarat vineri, intr-o conferinta de presa la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

Ea a reluat apoi ideile exprimate de Barroso in 12 septembrie 2012, in discursul sau din Parlamentul European despre starea Uniunii, cand a aratat ca e nevoie de un mecanism de protectie in statele membre a principiilor si valorilor democratice europene si statului de drept.

Intrebata de jurnalisti daca in scrisoarea respectiva sunt mentionate Ungaria si Romania ca exemple , Pia Ahrenkilde-Hansen a refuzat sa raspunda.

Barroso afirma pe 12 septembrie ca e nevoie de un set de instrumente mai bune pentru combaterea situatiilor de incalcare a regulilor statului de drept, "constatate in ultimele luni in anumite state UE".

"In ultimele luni am asistat la amenintari impotriva cadrului legal si democratic in anumite state europene. PE si Comisia Europeana au fost primele care s-au sesizat si au tras alarma si au jucat un rol decisiv pentru ca aceste evolutii ingrijoratoare sa fie aduse sub control. Dar aceste situatii au dezvaluit si unele limite pentru cadrul nostru institutional. Trebuie sa dezvoltam un set mai bun de instrumente pentru aceste situatii, nu doar alternativa dintre «puterea soft» a persuasiunii politice si optiunea nucleara de la Articolul 7 al Tratatului nostru", a declarat Barroso, in discursul din plenul Parlamentului European, fara a face referire clara la o anumita tara membra.

Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene ofera Consiliului European, la propunerea Comisiei si cu consultarea Parlamentului European, posibilitatea de a suspenda anumite drepturi ale unui stat membru, printre care si dreptul de vot in cadrul Consiliului.

De asemenea, Barroso a aratat ca o mai buna uniune politica in cadrul UE inseamna ca trebuie intarite fundatiile pe care se bazeaza constructia europeana.

"Trebuie sa respectam valorile fundamentale, sa respectam statul de drept si democratia", a spus Barroso.
El a mentionat ca angajamentul european pentru intarirea statului de drept este si in spatele intentiei Comisiei Europene de infiintare a biroului procurorului general al UE, asa cum este prevazut de Tratatele UE, urmand sa fie facuta in curand o propunere in acest sens.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri