Costurile de asigurare a datoriei Ciprului impotriva riscului de neplata au crescut de aproape sapte ori luni dimineata, dupa ce zona euro a decis sambata ca un ajutor financiar pentru guvernul de la Nicosia sa fie conditionat de taxarea depozitelor din bancile locale.
Astfel, contractele credit default swap (CDS), folosite pentru a asigura datoria pentru riscul de neplata, au urcat pentru Cipru de la 1,13 puncte procentuale vineri la 7,68 puncte luni dimineata, potrivit cotidianului britanic The Guardian, citat de Mediafax.

Cresterea CDS inseamna ca asigurarea unei datorii de 10 milioane de euro costa acum 768.000 de euro, fata de numi 113.000 vineri.

Ministrii de Finante ai statelor din zona euro au convenit, sambata, taxarea depozitelor bancare din Cipru, parte a unui pachet de ajutor financiar de 10 miliarde de euro. Taxa se va situa la 6,75% pentru depozitele de pana la 100.000 de euro si la 9,9% pentru cele care depasesc acest prag.

Statul cipriot trebuie sa stranga 5,8 miliarde de euro din taxa pe depozite.

Euro s-a depreciat luni la minimul acestui an in raport cu dolarul, iar bursele si cotatiile materiilor prime au scazut, intrucat conditia fara precedent impusa Ciprului ameninta sa impinga Europa din nou in criza. Moneda europeana s-a depreciat cu 1,3%, la 1,29 dolari, in timp ce pretul petrolului a coborat cu 1,2%, cel al cuprului cu 2%.

Randamentele pentru obligatiunile Spaniei si Italiei, tari considerate vulnerabile in criza datoriilor suverane, au crescut.

In acest context, investitorii s-au orientat catre active considerate sigure in perioade de volatilitate, iar randamentul obligatiunilor pe doi ani ale Germaniei a devenit negativ, in timp ce pretul aurului a avansat cu pana la 1,1%.

Sursa foto: Agerpress

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri