Germania si FMI, principalii arhitecti ai conditiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al tarii, de sapte ori cat PIB, insa deciziile dure impuse ridica semne de intrebare in privinta altor state din UE, unde dezechilibrul este si mai mare.
Sectorul bancar din Malta este chiar mai mare raportat la PIB decat cel al Ciprului, iar in Luxemburg depaseste economia de 23 de ori, potrivit cotidianului The Guardian, conform Mediafax.

Germania si FMI au fost principalele forte din spatele deciziei de a inchide Cyprus Popular Bank (Laiki) si de a restructura puternic a doua mare institutie de credit din tara, Bank of Cyprus.

Directorul FMI, Christine Lagarde, a vrut ca ambele banci, reprezentand jumatate din sectorul bancar cipriot, sa fie inchise. In cele din urma, s-a decis ca doar Laiki sa fie inchisa, cu pierderi mari pentru deponenti si creditori.

Bank of Cyprus va ramane insa o "umbra" a institutiei de credit din trecut, cu depozitele inghetate pe parcursul restructurarii si cu pierderi de circa 30% pentru sumele mai mari de 30% din conturi, scrie The Guardian.

Guvernul francez a calificat Cipru ca fiind "o economie de cazino", in timp ce germanii considera ca ar fi "un model disfunctional de afaceri".
Cu un sector bancar de sapte ori cat PIB, Lagarde a insistat ca este nesustenabil si raportul ar trebui redus pana in 2018 la numai de trei ori.

Intr-o perioada de consolidare a controlului sectorului financiar din zona euro, pozitiile Germaniei si Fondului Monetar semnaleaza o noua politica de "imblanzire" a bancilor.

Aceasta posibila noua politica explica ingrijorarea unor state mici, noteaza publicatia britanica. Malta, Luxembourg si Cipru sunt cele mai mici trei tari din UE si zona euro.

Ministrul de Finante al Maltei a stat langa omologii sai din Cipru si Germania la reuniunea Eurogroup care a decis primul acord pentru Cipru. Dupa experianta de a-l cunoaste mai indeaproape pe ministrul german Wolfgang Schauble, oficialul maltez a scris intr-o publicatie locala un articol in care afirma ca daca Malta va avea in viitor probleme similare cu ale Ciprului, va avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Luxemburg sustine puternic secretul bancar in UE si este tara comunitara cu cele mai ridicate venituri pe cap de locuitor. Sectorul bancar este de 23 de ori mai mare decat economia. Diferenta ar fi insa ca acestea nu sunt banci locale, ci subsidiare ale marilor grupuri financiare din Europa si SUA, cu Germania si Franta la loc de frunte.

Totusi, ministrul de Externe al Luxembourgului, Jean Asselborn, a avertizat Berlinul inainte de acordul pentru Cipru sa vorbeasca cu mai multa responsabilitate, intrucat nimeni nu se plange ca sectorul auto sau cel al armamentului sunt prea mari in Germania.

Sursa foto: sxc.hu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri