Presedintele Bank of Cyprus, Andreas Artemis, a demisionat marti de la conducerea celei mai mari institutii de credit a tarii, in urma acordului dintre Cipru si zona euro, care prevede restructurarea bancii pe care o conduce si inchiderea Cyprus Popular Bank (Laiki).
Artemis si-a inaintat demisia board-ului director, potrivit agentiei cipriote CNA, citata de AFP.

Cipru a acceptat in noaptea de duminica spre luni conditii dure de restructurare a sectorului bancar, pentru a primi imprumuturi de 10 miliarde de euro de la statele din zona euro. Un acord precedent incheiat de oficialii ciprioti cu zona euro a fost respins de Parlament, care a refuzat saptamana trecuta taxarea depozitelor bancare, informeaza Mediafax.

Noua intelegere prevede ca Laiki, a doua mare banca a tarii, sa fie inchisa, iar sumele care depasesc 100.000 de euro din depozitele bancare sa fie transferate intr-o banca de active toxice, unde sunt asteptate pierderi mari. Depozitele sunt garantate in limita a 100.000 de euro, in conformitate cu legislatia europeana.

Depozitele mai mici de 100.000 de euro de la Laiki vor fi transferate catre Bank of Cyprus, care va trece printr-un program de restructurare. Depozitele mai mari de 100.000 de euro de la Bank of Cyprus vor fi inghetate.

Noul acord nu mai include o taxa directa pe depozite, insa statul va folosi bani din conturile de peste 100.000 de euro pentru a acoperi costurile restructurarii.

Autoritatile cipriote nu au stabilit inca nivelul pierderilor pentru depozitele mai mari de 100.000 de euro, dar ministrul de finante cipriot a afirmat, marti, ca acestea s-ar putea ridica pana la 40%.

Cyprus Popular Bank este prezenta in Romania prin intermediul Marfin Bank Romania, iar Bank of Cyprus opereaza sub nume propriu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri