Gigantul petrolier austriac OMV, cel mai mare concern de petrol si gaze din zona Europei Centrale, a anuntat, vineri, ca va investi peste 500 milioane euro (637 milioane dolari) in proiecte de regenerare a energiei, informeaza Rompres. Nu a fost fixata o data de incepere a respectivelor investitii, insa a fost mentionat biogazul, energia geotermala si hidrogenul.

Austriecii de la OMV au infiintat o noua companie, Fondul pentru Energia Viitoare OMV, pentru a dezvolta proiecte cu un buget initial de 100 milioane euro (127 milioane dolari). OMV a anuntat, de asemenea, intentia de a prelua Verbund, cel mai mare furnizor de energie electrica din Austria, pentru a crea un gigant regional energetic, luna trecuta, insa cerintele legale pentru fuziune nu au fost intrunite.

Pentru realizarea fuziunii ar fi fost necesara o majoritate de doua treimi a Parlamentului Austriei, pentru transferul pachetului de 51% in Verbund detinut de Republica, catre OMV Verbund. Companiile austriece din domeniul energiei OMV (petrol, gaz, chimie) si Verbund (electricitate) au anuntat in urma cu aproximativ o luna ca vor fuziona pentru a crea principalul conglomerat din sectorul energetic din Europa centrala.

"OMV, cel mai mare grup petrolier si gazeifer din Europa Centrala, si Verbund, principalul furnizor de energie electrica din Austria, au semnat un acord oficial pentru crearea unui nou grup energetic", au anuntat cele doua societati intr-un comunicat publicat la Viena.

Fuziunea avea nevoie de aprobarea expresa a Parlamentului austriac si a Comisiei Europene. OMV trebuia sa obtina si acordul actionarului sau IPC, societate cu sediul in Abu Dhabi, care controleaza 17,6% din capitalul OMV.

Statul austriac, detinatorul a 51% din capitalul Verbund, impreuna cu actionarii minoritari ai furnizorului de electricitate, ar fi putut sa-si schimbe actiunile la un raport de o actiune Verbund pentru 6,5 actiuni in OMV-Verbund. O alta optiune era vanzarea actiunilor Verbund catre OMV, la un pret unitar de 425 euro. Ministrul austriac de finante, Karl-Heinz Grasser, a indicat ca statul austriac putea sa pastreze o participatie de control de 25% din actiunile noii societati.

OMV este prezent in 13 tari europene, in special in domeniul distributiei de combustibili. in anul 2004, OMV a semnat un acord in valoare de 1,5 miliarde euro pentru a prelua pachetul majoritar de actiuni in cadrul Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania, si a devenit cel mai mare grup petrolier integrat din Europa Centrala. Grupul austriac si-a fixat ca obiectiv dublarea perimetrului de exploatare pana in 2008, astfel ca in anul 2010 sa ajunga in randul celor mai mari companii petroliere din lume.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri