Printul William a trait joi una dintre cele mai importante zile din cariera sa regala, cand i-a revenit rolul de a acorda 88 de distinctii, printre care si titlul de cavaler, la una dintre cele 25 de ceremonii de investitura care au loc la palatul Buckingham in fiecare an, informeaza people.com, potrivit Mediafax.

Printul William a inlocuit-o pe bunica sa, regina Elizabeth, semn ca rolul formal al viitorului rege in familie a crescut dupa incheierea serviciului militar, in septembrie.

Imbracat in uniforma sa de ceremonii, printul William a intrat in marea sala de bal de la palatul Buckingham din Londra, fiind intampinat de doi ofiteri Gurkha.

In fata familiilor si a prietenilor celor 88 de persoane care urmau sa primeasca diferite distinctii, printul William a stat drept, tinandu-si mainile pe langa corp, in timp ce era intonat imnul national "God Save the Queen".

Prima distinctie i-a fost oferita profesorului Nicola Cullum, pentru implicarea sa in cercetarea si ingrijirea medicala.
Primul mare moment al evenimentului nu a trecut insa fara o mica stangacie. "Medalia mea a cazut imediat", a declarat Cullum, profesor de asistenta medicala la Universitatea din Manchester. "Sunt sigura ca a fost vina mea. Cred ca a fost modul in care am facut reverenta", a completat Cullum.

A urmat o alta sarcina destul de complicata pentru printul William. Luand sabia regelui George al VI-lea, William a facut prima sa investitura. Kenneath Gibson a fost investit in rang de cavaler pentru serviciile aduse educatiei. Acelasi titlu i-a fost atribuit lui Anthony Salz. De asemenea, membri ai fortelor armate, ofiteri ai politiei, functionari publici si persoane care se implica in acte de caritate au primit diverse distinctii. O femeie a fost decorata pentru "implicarea sa in protejarea veveritelor rosii din Isle of Wight".

Pentru a arata implicarea in sarcinile sale regale, William, care va sarbatori botezul fiului sau, printul George, pe 23 octombrie, si-a pus amprenta personala asupra ceremoniei. La sosirea fiecarui premiant, printul William a facut un pas in fata, a zambit si a stat de vorba cu el. La final, s-au despartit cu o strangere de mana.
Cel mai de seama premiant a fost jucatorul de tenis Andy Murray. Cand a mers sa primeasca medalia, printul William - un fan infocat al sporturilor - a zambit, cei doi vorbind pret de un minut.

"M-a intrebat in legatura cu operatia la spate pe care am facut-o recent, in urma cu cateva saptamani, si cum ma simt dupa Wimbledon", a declarat Murray dupa ceremonie. "L-am tachinat un pic, pentru ca el mi-a trimis un bilet inainte de Wimbledon pentru a-mi ura succes si sotia sa mi-a scris o scrisoare, dupa. Scrisul sau era frumos si i-am spus cat de fantastic este in comparatie cu al lui". "Parea foarte relaxat astazi", a adaugat Murray, despre printul William.

Printul William este al doilea in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii dupa tatal sau, printul Charles.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri