Populatia din Ungaria va putea efectua din februarie retrageri fara comisioane de la bancomate de doua ori pe luna si in limita a 150.000 forinti (circa 500 euro), a declarat Antal Rogan, liderul grupului parlamentar al partidului Fidesz, aflat la guvernare, scrie Mediafax.

O lege in acest sens va fi adoptata, probabil, de Parlament la 11 noiembrie, urmand sa intre in vigoare de la 1 februarie 2014, a spus Rogan, citat de cotidianul Portfolio. Fidesz detine majoritatea in parlamentul de la Budapesta.

Bancile nu vor putea transfera clientilor care se incadreaza in aceste conditii nici taxa de 0,6% pe care statul o impune pe toate tranzactiile financiare.

Potrivit unor estimari ale Portfolio, bancile din Ungaria ar pierde circa 40 de miliarde de forinti (aproape 140 de milioane de euro) daca nu ar putea transfera clientilor costurile taxei de 0,6% pe toate retragerile de la bancomate. Lipsa datelor statistice impiedica o estimare precisa in contextul introducerii plafonului, de 150.000 de forinti, insa pierderile de venituri ar putea fi de ordinul zecilor de miliarde de forinti, scrie cotidianul.

Impactul negativ al legii privind retragerile in limita a 150.000 de forinti ar putea fi compensat partial de o eventuala scutire din ianuarie a platilor prin card de la taxa de 0,6% pe tranzactii, masura care ar incuraja populatia sa foloseasca aceasta varianta. Statul ungar ar pierde circa 5 miliarde de forinti (17 milioane de euro) daca ar renunta sa taxeze platile prin card.

Planul Parlamentului va incuraja utilizarea banilor cash, care, spre deosebire de tranzactiile prin card, faciliteaza coruptia si economia gri, scrie Portfolio. Plata taxelor este mult mai greu de evitat in cazul transferurilor electronice si platilor prin card, iar acestea pot fi mult mai usor verificate de autoritati.

Potrivit datelor Bancii Nationale a Ungariei, valoarea retragerilor de la bancomate este de trei ori mai mare fata de platile directe prin card.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri