In loc sa continue amandoua pe drumul declinului, Statele Unite si Canada ar trebui mai degraba sa-si traseze un nou curs, dupa Acordul de Liber Schimb din 1987, unindu-si fortele, fie sub foma unei noi tari ori dupa modelul european, care elimina frontiera fara fuziunea celor doua guverne, scrie New York Post.

In timp ce ambele tari se lupta cu provocari politice interne, economiile din alte parti ale lumii infloresc. FMI previzioneaza , de altfel, ca pana in 2018, economia Chinei va fi mai mare decat cea a Statelor Unite, iar economiile asiatice vor fi mai mari decat cele ale SUA, Canada, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia si Rusia impreuna.

SUA si Canada, impreuna, ar avea o economie mai mare decat cea a Uniunii Europene si ar deveni astfel o superputere economica, mai mare decat America de Sud in ceea ce priveste dimensiunea, cu mai multa energie, metale si minerale, apa, terenuri arabile si tehnologie decat orice alta natiune, toate protejate de militari americani, in contextul unor vaste resurse neexploatate in nordul Canadei.

Economiile emergente si versiunea chineza a capitalismului de stat, concura impotriva SUA si Canada agresiv si eficient pentru a castiga noul Razboi Rece Economic cu un arsenal de arme speicific, precum investitii suverane secrete, corporatii controlate de guvern si presiuni diplomatice pentru a obtine controlul asupra minelor, campurilor petroliere si ocazional chiar si politicieni.

China vaneaza resursele Canadei, in timp ce Rusia a decretat ca toata Arctica este a rusilor. China a devenit cel mai mare proprietar de terenuri agricole in Africa si recent a cumparat 5% din suprafata agricola a Ucrainei. La randul lor sud-coreenii au incercat sa preia jumatate din terenul arabil din Madagascar si au renuntat doar dupa ce oamenii si armata s-au revoltat. De asemenea, natiunile arabe cumpara mari suprafete de teren agricol si cauta influenta politica pentru a face acest lucru, pentru ca apa, petrolul si metalele devin tot mai rare.

Rusia: Noile sanctiuni impuse...
Citeste si: Rusia: Sanctiunile UE neaga dreptul nostru de a ne apara frontierele

Prin unirea fortelor, astfel de probleme pot fi depasite, mai scrie sursa citata: SUA obtine securitatea nationala, independenta energetica si a resurselor nationale, ceea ce va crea milioane de locuri de munca. Acest lucru va ajuta, totodata, dezvoltarea in nordul Canadei, care va fi capabila sa-si apere si sa dezvolte suprafata sa uriasa, sa reduca lipsa de capital, de muncitori, tehnologie si, de ce nu, sa devina o puterea militara.

Ce opinie aveti? Credeti ca este o idee buna? Locuiti in Statele Unite sau in Canada? Ar fi posibil acest lucru? Cum vede populatia un astfel de scenariu?

Sursa foto: Bill Longshaw via freedigitalphotos.net.

Avocat Dr. Daniel MOREANU:...
Citeste si: Despre cel mai mare contract din istoria omenirii


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
2001 - 11 septembrie, ziua in care terorismul a lovit Statele Unite