Presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro (foto), a intensificat o campanie impotriva afacerilor private, trimitand la inchisoare peste 100 de oameni de afaceri "burghezi", parte a ceea ce presedintele numeste un "razboi economic" impotriva preturilor incorecte.

"Am rupt coloana vertebrala a razboiului economic si a loviturii de stat economice pe care o pregateau. Avem la acest moment in spatele gratiilor peste 100 de burghezi", declarat Maduro.

Sunt barbari, acesti paraziti capitalisti!

In ultimele saptamani, presedintele a trimis soldati sa puna sechestru pe magazinele de electronice acuzate de preturi incorecte, constituirea de stocuri nejustificate si specula. Magazinele au fost ulterior luate cu asalt de vanatori de chilipiruri si au avut loc chiar si jafuri, afirma martori oculari, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

De asemenea, statul a trimis inspectori la circa 1.400 de alte afaceri.

Corpul lui Hugo Chavez nu va...
Citeste si: Corpul lui Hugo Chavez nu va mai fi imbalsamat

Guvernul afirma ca oameni de afaceri fara scrupule apartinand "burgheziei parazite" au majorat preturile la unele produse de peste zece ori. Presedintele a afirmat ca va impune limite marjelor de profit si va intensifica verificarile, pentru a se ajunge la preturi "corecte".
"Sunt barbari, acesti paraziti capitalisti", a spus el.

Pentru criticii regimului, actiunile autoritatilor reprezinta o incercare de a transfera asupra sectorului privat vina pentru deteriorarea situatiei economice a tarii.

Maduro a mostenit o bomba cu ceas de la precedentul presedinte, Hugo Chavez, scrie Financial Times. Lipsa unor politici adecvate a condus la declinul rezervelor valutare si la o inflatie de 54%. Venezuela se confrunta cu deficite de alimente si bunuri, atribuite de economisti perturbarilor de pe piata valutara.

Presedintele da, insa, vina pe fortele de dreapta sprijinite de SUA, despre care afirma ca vor sa destabilizeze tara.

Alegerile prezidentiale din...
Citeste si: Alegerile prezidentiale din Venezuela vor avea loc pe 14 aprilie


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Socialismul din Venezuela, in ultimul stadiu: fara hartie igienica