Numarul angajatilor din sectorul public din Grecia a scazut cu 25% de la intrarea tarii in criza datoriilor, de la 913.000 la sfarsitul anului 2009 la 681.392 la finele lunii noiembrie, potrivit unor surse guvernamentale elene, citate de GreekReporter, scrie Mediafax.

Cheltuelile anuale cu salariile au coborat cu o treime in aceasta perioada.

Costurile de imprumut ale Greciei au crescut puternic in contextul crizei financiare globale, din cauza indatorarii ridicate a statului si a incercarilor de a ascunde nivelul real al deficitului bugetar. Guvernul a pierdut accesul la finantare de pe piata internationala si a incheiat, incepand de la mijlocul anului 2010, doua programe de imprumuturi cu statele zonei euro si FMI, in total de 240 de miliarde de euro, pentru a evita colapsul financiar.

Inainte de criza, Grecia avea un sector public supradimensionat, considerat unul dintre principalii vinovati ai intrarii tarii in criza. Creditorii internationali ai Greciei au impus masuri dure de austeritate in schimbul imprumuturilor, inclusiv concedieri masive.

Ministrul Reformei Administrative, Kyriakos Mitsotakis, a declarat, in timpul unei dezbateri parlamentare privind bugetul pe anul urmator, ca "problema cu sectorul public nu mai este acum dimensiunea, ci ineficienta".

Guvernul, Comisia Europeana si FMI estimeaza ca Grecia va inregistra crestere economica in 2014, dupa sase ani de recesiune, insa unii analisti sunt sceptici in aceasta privinta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri