Violenta dintre etnii a lasat deja sute de morti si ameninta sa arunce tara in haos. Se intampla in Sudanul de Sud, cel mai nou stat de pe glob, unde violentele au erupt in aceasta saptamana din cauza luptei pe resursele de petrol, scrie Time.

In timp ce conflictele se intind si ONU a raportat deja peste 500 de morti, International Crisis Group (ICG) din Bruxelles se teme ca Sudanul de Sud este "in pragul unui razboi civil", mai ales ca atacurile continua pe teritoriul tarii. Chiar astazi, rebelii au atacat baza ONU din tara, unde trei soldati indieni ai castilor albastre au fost ucisi.

Sa fondezi un stat independent nu este niciodata usor, dar Sudanul de Sud ar putea avea o partea lui destul de rea. Dincolo de rapoarte de coruptie, tara are nenumarate triburi rivale, este saraca, fara iesire la mare, nedezvoltata, unde acum doi ani a inceput asfaltarea drumurilor, finalizata pe doar 110 kilometri, pe o suprafata de marimea Frantei. Iar asta se intampla in timp ce tensiunile se amplifica, mai ales cu tarile vecine ca Sudanul de Nord. Partea buna la Sudanul de Sud este ca are petrol, comenteaza jurnalistii de la Times.

Sudanul de Sud, o tara nascuta din razboi

Sudanul de Sud s-a nascut practic dintr-un razboi continuu. Este cea mai noua tara de pe glob, aflata in Africa, fara iesire la mare, cu capitala la Juba, a carei independenta i-a fost recunoscuta pe 9 iulie 2011, printr-un referendum sustinut 99% de votantii din Sudan, adica la sase ani de cand i-a fost declarata, pe 9 iulie 2005. Sudanul de Sud are o populatie estimata la 9 milioane de oameni, impartiti intre religia indigena traditionala, crestinism si Islam.

Expertii ICG sustin ca Sudanul de Sud, o tara saraca de altfel, traieste acum cea mai grava criza din 2005, cand a fost realizat acordul global de pace intre Khartoum, capitala Sudanului si Juba, capitala Sudanului de Sud. Tot atunci, s-a incheiat un razboi civil care a durat 22 de ani intre cele doua state, timp in care au murit peste 1,5 milioane de oameni. Din 2005, desi teoretic cazusera la pace, in cele doua state s-au intensificat tensiunile in privinta frontierelor dintre ele si exploatarii resurselor de petrol.

Sursa foto: Mediafax foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri