Retailerul spaniol Desigual accelereaza expansiunea in Europa si pietele in curs de dezvoltare pe fondul cresterii pietei de imbracaminte pentru femei, urmarind in acelasi timp dezvoltarea noilor segmente de business precum parfumurile si incaltamintea, scrie Reuters.

Compania, care are sediul in Barcelona, a devenit cunoscuta datorita articolelor de imbracaminte colorate si a strategiei de marketing indraznete, retailerul oferind gratuit haine clientilor care veneau imbracati doar in lenjerie intima in cadrul unor campanii speciale de vanzari.

Dupa ce a depasit granitele Spaniei in urma cu trei ani, Desigual tinteste acum vanzari de un miliard de euro in acest an, in crestere fata de 2013 (820 mil. dolari) sau 2010 (440 mil. dolari) si intentioneaza sa deschida 100 de magazine in fiecare an pana in 2017. Strategia ii apartine directorului general Manel Jadraque, care intentioneaza sa construiasca un brand rival pentru grupul francez de lux LVMH, pentru care a lucrat timp de zece ani inainte de a se alatura Desigual in 2004.

“In urmatorii trei ani ne propunem sa crestem cu 20-25% anual. Ideea principala este de a dubla marimea companiei la fiecare patru ani”, a declarat Jadraque, in varsta de 44 de ani.

Potrivit firmei de consultanta McKinsey, piata de imbracaminte pentru femei urmeaza sa creasca in fiecare an cu circa 5% in urmatorii 11 ani, motorul fiind reprezentat de economiile in curs de dezvoltare.

Citeste si:
STUDIU: 97% din consumul local de fashion provine din importuri
Radiografia pietei de fashion...

“Retailul de fashion se va dubla in urmatorii zece ani”, spune Jadraque, care considera ca exista loc pentru competitie, piata putand absorbi chiar si 20 de retaileri de talia Inditex, proprietarul Zara, cel mai mare retailer de imbracaminte la nivel mondial.

In ultimii doi ani Desigual s-a reorientat catre zona cosmeticelor sau incaltamintei si a deschis magazine in locaii precum hoteluri, aeroporturi sau gari.

Fondata in anul 1984 la Ibiza de catre designerul elvetian Thomas Meyer, compania Desigual are in prezent o retea de 400 de magazine si are in plan majorarea ponderii canalului online in total afaceri, la un sfert din vanzari, fata de 10% cat detine in prezent.

De asemenea, compania intentioneaza sa majoreze productia in Europa in conditiile in care in prezent 80% din haine sunt realizate in China si India.

Citeste si:
Oferta de preluare pentru romanii care fac haine pentru Louis Vuitton
Oferta de preluare pentru...

“Criza financiara a transformat mentalitatea spaniolilor. Companiile si managerii se concentreaza pe exporturi, piete in curs de dezvoltare, inovatie. Se intampla lucruri”, a conchis seful Desigual.

In Romania, brandul Desigual este operat de compania Solmar Trading Group, care detine si marcile Mango sau Parfois.

Printre cei mai importanti jucatori pe piata de imbracaminte se numara Inditex (Zara) si H&M, companii care ocupa primele doua locuri din industria de profil la nivel mondial.

Citeste si:
Un producator roman de textile care exporta pentru Zara a fost vandut
Un retailer francez de haine...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Cel mai mare retailer de fashion din lume are un nou CEO