Investitorii continua sa se retraga in masa din Ucraina, in contextul escaladarii violentelor dintre protestatari si fortele de ordine loiale presedintelui Viktor Ianukovici, cu scaderi puternice pentru grivna si costuri de finantare aproape de maxime record, scrie Mediafax.

Transa de 2 miliarde de dolari platita marti de Rusia guvernului ucrainean, parte a imprumutului de 15 miliarde de dolari convenit in decembrie, a avut efecte minime pe pietele financiare, transmite Bloomberg.

Astfel, costurile de finantare ale Ucrainei au scazut usor, timp de numai o ora, dupa incasarea transei de la Rusia. Obligatiunile guvernamentale cu maturitatea in luna iunie a acestui an s-au apreciat cu 1,4% la inceputul sedintei de tranzactionare de marti, insa au pierdut intreg castigul pe parcursul zilei si au inchis in scadere cu 0,2%, dupa ce autoritatile au lansat un ultimatum pentru protestatarii din Piata Independentei din Kiev.

Fortele de ordine au luat cu asalt Piata Independentei marti seara, dupa lasarea intunericului, bilantul primei nopti de ciocniri violente soldandu-se cu cel putin 21 de morti si sute de raniti, potrivit presei internationale. Agentia Reuters transmite, citand autoritatile si reprezentantii opozitiei, ca au avut loc cel putin 14 decese in randul protestatrilor si 7 in randul fortelor de ordine, iar sute de persoane au fost ranite.

Ministerul Sanatatii de la Kiev a anuntat, potrivit Bloomberg, ca pana miercuri la ora 6:00 au fost inregistrate 25 de decese in randul protestatarilor si fortelor de ordine.

Protestele au inceput in urma cu trei luni, dupa ce Ianukovici a decis sa se retraga dintr-un acord de liber schimb cu UE, optand pentru apropierea de Rusia, care a oferit o linie de finantare de 15 miliarde de dolari.

Miscarile de strada nu sunt izolate in Kiev, inregistrandu-se incidente in cel putin alte trei orase importante din vestul tarii. Potrivit uatoritatilor, protestatarii au ocupat sediile administratiei regionale din orasele Ivano-Frankivsk si Liov. Potrivit presei locale, principala sectie de politie din Ternopil a fost incendiata.

Potrivit AFP, protestatari au preluat controlul asupra unor depozite de arme dintr-o unitate militara din Liov, dupa ce au luat-o cu asalt in cursul noptii de marti spre miercuri.

Randamentul mediu al obligatiunilor de stat ucrainene cu maturitatea in acest an a atins marti 21,92%, cu 12 puncte procentuale mai mult fata de titlurile cu scadenta in 2023.

Randamentele de referinta ale obligatiunilor guvernului ucrainean sunt aproape de maxime record pe piata secundara, iar grivna s-a prabusit cu peste 7% de la inceputul lui 2014, la minimul ultimilor cinci ani, in pofida finantarii primite de stat de la Rusia. Rezervele bancii centrale au atins cel mai redus nivel din ultimii opt ani, in urma eforturilor de a limita declinul monedei nationale. Autoritatle au introdus recent restrictii asupra tranzactiilor financiare cu valuta, in incercarea de a frana retragerile de capital.

"Banii din Rusia nu reprezinta o solutie. Situatia a scapat de sub control. Ma tem ca va fi mai multa varsare de sange", comenteaza pentru Bloomberg Dmitri Barinov, manager la fondul Union Investment Privatfonds din Frankfurt, cu active de 2,5 miliarde de dolari.

Barinov a afirmat ca s-a retras complet din Ucraina dupa ce agentia Standard & Poor's a retrogradat, pe 28 ianuarie, ratingul tarii la nivelul "CCC+". Trei zile mai tarziu, Moody's a coborat ratingul Ucrainei la "Caa2". In feburarie, si agentia Fitch a inrautatit calificativul atribuit Ucrainei la "CCC".

Managerul Union Privatfonds anticipeaza ca ratingurile de credit ale Ucrainei ar putea fi reduse in continuare , presiunile pe cursul valutar vor creste, iar in curand "am putea asista la retrageri masive de depozite bancare".

Contractele credit default swap (CDS) prin care investitorii asigura datoriile Ucrainei fata de posibilitatea de neplata au ajuns marti la 11,98 puncte procentuale, aproape de maximul record inregistrat in anul 2009, potrivit datelor CMA, citate de Bloomberg.

Grivna s-a depreciat cu 7,4% de la inceputul acestui an, dolarul urcand pe piata ucraineana la maximul ultimilor cinci ani, potrivit CNBC. Tranzactiile valutare cu maturitatea la trei luni coteaza dolarul la 9,65 grivne, in scadere cu 8,2% de la inceputul lui 2014, potrivit Bloomberg.

Moneda ucraineana a scazut marti cu 0,8%, declin ameliorat de decizia autoritatilor de a permite importatorilor sa cumpere valuta. Indicele UX al bursei de la Kiev s-a prabusit marti cu 4,22%.

Violentele din noaptea de marti spre miercuri de la Kiev au estompat efectul usor pozitiv al reluarii acordului de finantare cu Rusia, intrerupt la finele lunii ianuarie dupa demisia premierului Mikola Azarov, care asigura in prezent interimatul.

Bancherul Tim Ash, economist sef la Standard Bank in Londra, comenteaza, potrivit Bloomberg, ca sprijinul financiar rusesc catre guvernul ucrainean a fost reluat pentru a asigura numirea unui premier compatibil cu interesele Rusiei. Ianukovici va desemna in cursul acestei saptamani un candidat pentru functia de premier.

Citeste si:

    Fondurile primite de la Rusia vor acoperi necesarul de finantare in valuta al Ucrainei si vor ajuta guvernul sa-si acopere datoriile in moneda straina, consolidand puterea lui Ianukovici pana la alegerile de anul viitor, potrivit unui raport semnat de analistul Vadim Khramov de la Bank of America.

    Sursa foto: AgerpresFoto

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Internațional »


    Setari Cookie-uri