Presedintele american, Barack Obama, ar putea renunta sa participe la summitul G8 care va avea loc in iunie la Soci, in Rusia, daca fortele armate ruse vor fi prezente in Ucraina, a declarat un oficial de rang inalt american pentru AFP, scrie Mediafax.

Acest oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, a explicat ca participarea lui Obama la summitul G8 de la Soci, programat in iunie, ar putea fi anulata.

Presedintele Statelor Unite a avertizat anterior Rusia in legatura cu o interventie armata in Ucraina, atragand atentia ca aceasta va avea un "cost".

De asemenea, oficialul american a sugerat ca oficialii unor tari europene ar putea la randul lor boicota acest summit.

Pe plan economic, acest oficial a avertizat in privinta suspendarii unor negocieri comerciale si pierderii increderii in moneda rusa.

Presedintele Barack Obama a anulat deja, in vara anului 2013, participarea sa la un summit bilateral cu presedintele rus Vladimir Putin, dupa ce Rusia a acordat azil temporar fostului consultant al NSA Edward Snowden, sursa unor dezvaluiri despre amploarea operatiunilor de supraveghere al acestui serviciu american de informatii.

In schimb, presedintele american a participat la summitul G20 de la Sankt-Petersburg, unde a avut prilejul sa aiba o discutie bilaterala cu omologul sau rus.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri