NATO a indemnat, duminica, Rusia si Ucraina sa gaseasca o "solutie pasnica" la criza dintre cele doua tari si a solicitat trimiterea unor observatori internationali, a anuntat secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.

Observatorii internationali vor fi trimisi "sub auspiciile Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite sau OSCE" (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa), a precizat Rasmussen, la finalul unei reuniuni de aproape noua ore cu ambasadorii celor 28 de tari membre NATO.

O parte a reuniunii s-a tinut in prezenta reprezentantului Ucrainei, tara cu care NATO a semnat un parteneriat, scrie Mediafax.

Rasmussen a mai anuntat ca Alianta Nord-Atlantica intentioneaza sa dialogheze cu Rusia in cadrul Consiliului NATO-Rusia. El a precizat ca mai multe tari membre au solicitat o reuniune NATO-Rusia.

"Condamnam escaladarea militara rusa in Crimeea", a spus Rasmusssen.

"Actiunea militara impotriva Ucrainei (...) este o incalcare a legislatiei internationale si contravine principiilor Consiliului NATO-Rusia si Parteneriatului pentru Pace", un program al Aliantei Nord-Atlantice destinat fostelor tari sovietice.

"Indemnam Rusia sa detensioneze situatia. Indemnam Rusia sa-si onoreze angajamentele internationale, sa-si retraga fortele la baze si sa se abtina de la orice interferenta in alta parte a Ucrainei", a declarat Anders Fogh Rasmussen.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri