Economia Rusiei s-ar putea contracta cu pana la 1,8% in acest an, in cazul escaladarii conflictului dintre Ucraina si Rusia, situatie care ar putea determina Moscova sa opteze pentru masuri cu efect pe termen scurt, in locul reformelor necesare, a avertizat, miercuri, Banca Mondiala (BM).

Escaladarea conflictului ar genera incertitudini privind eventuale sanctiuni din partea statelor occidentale si raspunsul Rusiei la acestea, precum si declinul increderii consumatorilor si companiilor, se arata intr-un raport al bancii, citat de cotidianul Wall Street Journal.

Banca Mondiala este prima institutie financiara internationala care avertizeaza ca economia Rusiei s-ar putea contracta in 2014 din cauza conflictului cu Ucraina. In decembrie, banca estima un avans moderat al PIB, de 2,2% pentru acest an, potrivit Mediafax.

"Ne asteptam ca riscurile politice sa predomine pe termen scurt", a notat institutia. In cazul in care impactul crizei declansate de anexarea regiunii ucrainene Crimeea va avea o durata scurta, cresterea economica a Rusiei se va situa la numai 1,1% in acest an si la 1,3% anul urmator, in contextul lipsei reformelor si increderii scazute a consumatorilor si investitorilor.

In ambele scenarii, banca nu ia in calcul impunerea de sanctiuni comerciale Rusiei de catre statele occidentale. Guvernul de la Kremlin estima o crestere a PIB de 2,5% pentru acest an, dar mai multi oficiali au semnalat ca tinta ar putea fi revizuita in aprilie. Banca Mondiala se asteapta ca Rusia, in contextul actual, sa renunte complet la ideea de a efectua reforme structurale.

Institutia estimeaza ca iesirile de capital din Rusia vor ajunge in cel mai rau caz la 150 de miliarde de dolari in acest an, in timp ce intr-un scenariu mai optimist s-ar putea situa la 85 miliarde de dolari. Ministerul Economiei de la Moscova a avertizat, luni, ca iesirile de capital sunt estimate la 70 de miliarde de dolari doar in primul trimestru al acestui an.

Sursa foto: Ruble rusesti/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri