Liderul tatarilor din Crimeea, Mustafa Djemilev, are accesul interzis timp de cinci ani pe teritoriul ucrainean alipit in martie la Rusia, a anuntat marti Medjlis, adunarea tatarilor din Crimeea, relateaza AFP.

Parasind Crimeea pentru a merge la Kiev marti dimineata, lui Djemilev i-a fost inmanat un document de catre vamesi care ii interzice sa intre in Federatia Rusa pana la 19 aprilie 2019, a precizat pentru AFP Lilia Muslimova.

Vladimir Putin a semnat un decret privind reabilitarea tatarilor

Presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat luni ca a semnat un decret privind reabilitarea tatarilor din Crimea in calitate de popor reprimat in timpul lui Stalin, un gest in favoarea acestei minoritati musulmane care s-a aratat ostila alipirii la Rusia, relateaza AFP. "Tin sa va informez ca am semnat un decret privind reabilitarea tatarilor din Crimeea, a armenilor, germanilor, grecilor, tuturor celor care au suferit in timpul represiunii stailiniste", a anuntat el in cadrul unei reuniuni guvernamentale, citat de agentia de presa rusa RIA Novosti.

Tatarii din Crimeea, care reprezinta aproximativ 12 la suta din populatia peninsulei, au boicotat in mare parte referendumul din 16 martie, care a condus la alipirea Crimeei la Rusia. Toata populatia de tatari din Crimeea a fost deportata in Asia Centrala la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial de catre Stalin, care o acuza de colaborare cu germanii.

Tatarilor nu li s-a permis sa se intoarca in Crimeea decat dupa perestroika, la sfarsitul epocii sovietice. Ucraina nu a adoptat niciodata legea privind reabilitarea lor, iar tatarii se confrunta in continuare cu probleme privind proprietatea asupra terenurilor, in special. Formata in prezent din aproximativ 300.000 de persoane, aceasta comunitate cere sa beneficieze de o lege rusa din 1991 privind "Reabilitarea popoarelor reprimate", care ofera dreptul la unele compensatii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri