Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, a reluat ipoteza unui al treilea program de sprijin financiar pentru Grecia, in valoare de pana la 10 miliarde de euro, intr-un interviu acordat publicatiei german Focus, relateaza AFP.

"Este posibil ca Grecia sa aiba nevoie de un nou ajutor, de o valoare limitata. Este vorba despre un nivel mult mai scazut decat in cele doua programe anterioare, o suma de o singura cifra", a spus Wolfgang Schauble, potrivit Mediafax.

Statul elen a beneficiat de sprijin financiar din partea partenerilor europeni si a FMI din 2010, sub forma a doua programe succesive in valoare de 240 de miliarde de euro, acordate in schimbul unor reforme profunde care au sufocat economia. Guvernul elen, care a realizat progrese incurajatoare in ultima perioada in domeniul finantelor publice, vrea sa evite un al treilea plan de ajutor, sinonim cu noi constrangeri impuse de troica creditorilor, formanta din Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana (BCE) si FMI.

Ipoteza celui de-al treilea ajutor, tema evitata in timpul campaniei electorale din Germania, nu a mai fost de actualitate in ultimele lunii, fiind discutat in schimb scenariul restructurarii datoriilor. Aceasta ultima optiune, care ar implica pierderi pentru creditorii Greciei, in special bancilor germane, nu este bine vazuta la Berlin. Liderii europeni urmeaza sa analizeze problema in timpul acestei veri, inainte de incheierea celui de-al doilea program de ajutor, la sfarsitul anului 2014.

Citeste si:
Fermierii vor primi un avans de 70% din subventiile pe suprafata
Fermierii vor primi un avans...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si