Presedintele rus Vladimir Putin, aflat in vizita la Viena, s-a aratat, marti, in favoarea proiectului South Stream, mentionand ca acesta va fi benefic atat pentru Rusia cat si pentru Uniunea Europeana (UE), informeaza AFP.

"Acest proiect nu este indreptat impotriva cuiva. Acest proiect este realizat in interesul stabilitatii energetice a intregii Europe", a declarat Putin in fata Camerei de Comert a Austriei.

"Nu lucram niciodata impotriva cuiva, (South Stream) nu ar trebui politizat. Ambele parti, atat Rusia, cat si partenerii europeni, au nevoie de acest proiect", a continuat el, potrivit Mediafax.

Referindu-se la criza din Ucraina, tara prin care tranziteaza o mare parte din gazul destinat Europei, Putin a amintit ca acest gazoduct "va permite diversificarea aprovizionarii cu energie" a UE.

Ucraina, un pion important in livrarile de gaze rusesti catre UE

In prezent, jumatate din livrarile de gaz in UE provin din Rusia, iar doua treimi dintre acestea tranziteaza Ucraina, afectata de cateva luni de confruntari violente intre fortele sale si separatistii prorusi din estul tarii.

"Inaugurarea cat mai repede posibil a gazoductului Sout Stream va contribui la securitatea energetica si la diversificarea aprovizionarilor. Acest fapt este extrem de important in contextul ultimelor evolutii din Ucraina", a subliniat Putin.

Gazprom si OMV au convenit marti, la Viena, crearea unei companii mixte care sa construiasca si sa opereze tronsonul austriac al gazoductului South Stream.

"Este vorba despre o investitie in securitatea aprovizionarii cu energie a Europei", a apreciat, marti, presedintele OMV, Gerhard Roiss, citat de agentia de presa austriaca APA.

Masuri de siguranta energetica pentru iarna 2014-2015

Tronsonul austriac va deveni operational de la sfarsitul lui 2016, sub administrarea companiei mixte a OMV si Gazprom, care vor avea participatii egale. Aleksei Miller, CEO-ul Gazprom, a afirmat ca livrarile comerciale vor incepe in 2017, iar conducta va ajunge la capacitate in 12 luni.

Acordul a fost semnat cu doua zile inainte de summitul UE din Belgia, unde va fi discutata strategia de securitate energetica a blocului comunitar si masuri de evitare a intreruperii livrarilor de gaze, in iarna 2014-2015. Comisia Europeana a pus sub semnul intrebarii modul in care Gazprom si partenerii sai vor exploata South Stream, in timp ce Ucraina a sustinut ca Rusia foloseste gazele ca arma politica.

South Stream, al carui cost de constructie ar putea fi de 16 miliarde de euro, va transporta anual pana la 63 de miliarde de metri cubi de gaze in UE. Conducta va traversa Marea Neagra pe o distanta de 900 de kilometri, spre Balcani, unde se bifurca catre nord si sud, cu destinatia Austria si Italia.

Comisia Europeana a cerut Gazprom ca proiectul South Stream sa respecte regulile UE referitoare la separarea operatiunilor de productie de cele de distributie, solicitare respinsa de Rusia. La inceputul acestei luni, CE a cerut Bulgariei sa suspende lucrarile la South Stream, din cauza problemelor legate de licitatiile de atribuire a contractelor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri